treceri şi treceri, pietoni şi pietoni

24 ianuarie 2012

să privim în oglinzi de două ori/o dată pentru cei care am fost/o dată pentru cei care nu vom mai fi

foto: Sorin Onişor

de ce ies eu în piaţa universităţii

pentru că am chef şi am dreptul să ies. dreptul ăsta mi l-am câştigat prin faptul că am participat la revoluţia din ’89, la începutul fenomenului piaţa universităţii şi la mineriade, nu mi l-a dat nimeni, mi l-am luat singură.

ies în piaţa universităţii pentru că mă respect şi am încredere în mine ca artist deci trebuie să văd, să-mi răspund la întrebări, să înţeleg ce e cu oamenii ăia.

când la câteva străzi distanţă de casa mea aud voci care se ridică şi spun “NU!” mi-ar crăpa obrazul de ruşine faţă de mine însămi să stau să privesc la tot felul de emisiuni idioate, să tricotez pe net injurii şi mari păreri referitoare la lume, politică, partide, revoluţii. aş pierde ceva cu adevărat fascinant.

ies în piaţa universităţii pentru că eu chiar cred în oamenii ajunşi la capătul răbdării, ăştia sunt adevărata sursă de inspiraţie pentru un autor. acolo e viaţa şi poezia şi sensul adevărat, restul e o asurzitoare tăcere.

nu vreau să fac parte din gaşca plictisiţilor sorţii. sunt un gură-cască, un amărât de scriitoraş cu ochii cât farfuriuţele de cafea, un om care priveşte spre oameni şi nu-i judecă doar îi admiră. pentru că oamenii ăştia îmi dau mie cuvinte, putere şi viaţă.

cam aşa stă treaba. salut

deseară în Piaţa Universităţii

alături de alţi oameni ca mine.

ziduri în oraşul de iarnă

pe străzi trece iarna

oamenii trăiesc în cutii de conserve

oamenii au virgule puncte semne de exclamare

caii sălbatici ajung la abator măcelăriile gem de animale îmblânzite

nu sunt fratele vostru nici sora voastră nici apa vie sau moartă

nu sunt umbra umărul mandibula tibia sau creierul vostru

sunt iarna şi toamna celor trişti şi patetici

cel care tace şi urcă iederă pe ziduri mucegăite

cel care poartă cu el viziuni stoarse de vlagă

ştiu cum e
ţi se umflă venele scuipi în oglindă dai cu pumnul în vitrinele zilei

dincolo de extaz urlet ardoare flacără

sobră şi mută inima de piatră a celui care iubeşte haznaua asta apocaliptică

lumea cu infinitele ei prelungiri efemeridele scârboase ale melancoliei

metafora crâncenă a plictisului

cu ochii daţi peste cap purtând în cioc o candelă de argint care luminează oraşul

dacă vezi un om ocoleşte-l te va iubi şi va crăpa singur
dacă vezi o piatră ia-o în braţe va deveni om

ştii cum e?

dincolo de cuvânt doar acoperişuri

dincolo de acoperişuri

ferestre

semne pentru mai târziu

urlete de fiară adormită la timp

în oraşul de iarnă

doar ziduri

niciun om
doar ziduri

photo by man ray

încă un an împreună. sărbători fericite la toată lumea

vă mulţumesc că aţi fost alături de mine şi în acest an. sărbători fericite, dragilor

azi ieri alaltăieri de Paul Vinicius

dimineaţă -
şi lumina obosită
a unui secol deja sfârşit.

iar ei mă întrebau de fapte
de încălţări
de măreţia şi fălcile de oţel ale drumului.

aşa că am zâmbit firav
iar mâna dreaptă carafă s-a făcut
picioarele – doi cai alb-albaştri
creierul:
un fruct moale şi zemos.

dezamăgire a părinţilor
şi cenuşă
din cenuşa gurilor de prieteni -
aşa am rămas
aşa m-am lăsat să rămân.
numai visele
dar mai ales şocul electric
al destrămării lor
mă mai ridicau deasupra acestui ţinut
scufundat în blestemăţii şi teroare;
dar chiar şi acolo
reuşeam să găsesc
câte un licăr de frumuseţe devastatoare
care mă păstra înlăuntrul sângelui meu
pentru încă o zi de om.

seară -
şi lumina orbitoare
a unui secol deja sfârşit.

ceva din mine e deja pământ
ceva din mine continuă să iubească

numai morţii sunt nemuritori.

din volumul “Liniştea de dinaintea liniştei” apărut la ed.Tracus Arte 2011

zăpezile vor acoperi luminile oraşului

cu siguranţă o casă fără uşi înseamnă o continuă căutare.
scriem lungi scrisori la lumina unor stele tăcute.
un drum un singur drum eliberat de anotimpuri de oameni de serpentine.
o singură seară se-ntâmplă o singură şi continuă seară.
dincolo de ea nesfârşit şi tandru somnul nostru cel de toate zilele.
zăpezile vor acoperi luminile oraşului şi vor trăi împreună fericite până la sfârşitul lumii.

_______________________________________________________________

cu umerii aduşi înainte undeva în munţi cineva tace aşteptând poezia aceasta.
sunt chiar eu într-un trecut îndepărtat. caut uşa casei fără de uşi.

apoi mă gândesc la altceva şi încep să uit.

*

astfel creşte iarna îndepărtărilor noastre
târziu înspre capătul lumii ne închidem în vis
aprindem încă un chibrit

strălucim

Lansare ”Noi, o jumătate de zeu” de Dan Iancu

cum s-ar spune: “în pasajul englezesc stau haiducii şi citesc”
sau, în varianta prescurtată,
“haideţi!”