Le notti di Cabiria

acoperişuri colorate

sar de pe un acoperiş pe altul
ascultă cum inima mea vorbeşte în dodii ascult-o îţi spun
nu fugi
cum adică vorbeşte în dodii? uite aşa
îi spun hop şi ea aleargă năucă departe de mine
îi spun fugi ea rămâne pe loc rânjind cu toţi dinţii în soare

sar de pe un acoperiş pe altul

acoperişurile sunt desenate aşa:

acoperişul alb

are ochi pătraţi care se multiplică la infinit când plouă şi se închid noaptea
pânze mici de păianjeni în loc de perdele sau gene
nu acoperă nimic pentru că nu e nimic de acoperit acolo

acoperişul verde

are desigur părul de iarbă mustăţi din raze de soare şi un surâs de pădure dimineaţa
cum am văzut eu demult într-un film rusesc
un fel de dumbravă înrourată prin care treceau nişte rochii de dantelă fără corp în ele
adiau printre copaci râsete de copii

acoperişul albastru

atât de departe încât ai putea să crezi că e doar cerul acolo şi nimic mai mult
una din alta se deschid direct din olanele lui o mulţime de lumi fericite
norii se dau în leagăn
apoi obosesc şi se transformă în hornari îmbrăcaţi desigur
în haine albastre cu nasturi de fum

acoperişul galben

uite
aici e sfârşitul verii
dacă ar fi un galben lămâie ar deveni deodată pelerină de ploaie
dar nu e un galben-lămâie e galben floarea-soarelui
aici cresc uriaşe lanuri de floarea-soarelui miroase a pâine caldă şi e linişte
sfârşitul verii anunţă venirea toamnei şi toamna e mereu începutul anului

acoperişul roşu

aici locuieşte inima mea care vorbeşte în dodii
(aici fiecare om e un felinar aprins şi fiecare felinar e o altă culoare)
uneori îi e frig atunci aprindem focul în sobele vechi de teracotă
apoi privim cu răbdare prin ochii ei deschişi cum ninge cu acoperişuri
albe sau verzi
albastre sau galbene

ascultă poezia în lectura autoarei

AC/DC – Its A Long Way To The Top

ziua 6

Gata. Nu mai plec în deltă. Sun la cabinet şi mă planific pentru operaţie chiar azi sau mâine dacă voi putea. Mi-e prea rău. Am dureri prea mari. Cabinetul e chiar aici la 2 paşi de mine, am noroc. În rest, când mă voi pune pe picioare voi vedea unde voi pleca în vacanţă.

Mi-a scris iar tipul din Franţa care vrea să facă ecranizarea după romanul meu. Amân răspunsul. E ceva ciudat cu el. Deocamdată să scap cu bine din toată povestea asta cu operaţia apoi voi vedea cine e şi ce vrea.

O vară urâtă ca toate verile. Abia aştept să vină toamna. La toamnă cu siguranţă voi călători mult. Numai de aş fi sănătoasă.

Am primit şi un e-mail de la editorul antologiei. A apărut şi urmează să îmi trimită câteva exemplare.

Deja am scris câteva pagini bune(vreo 30) la noul roman.
Scrisorile pentru Mutti vreau să le public în toamnă sau poate în iarnă. Ar fi fain să apară odată cu romanul francez. Deşi cei din Franţa nu cred că vor termina traducerea prea repede. Mai mult ca sigur că se va amâna pentru la primăvară.

Mi-a scris T. are un stil atât de delicat încât uneori îmi e şi frică să îi răspund gândindu-mă că s-ar putea supăra pe mine.

ieşirea din întuneric

1.
o stradă care duce spre linia orizontului
o singură stradă
din trupul meu cresc ziduri de apărare
e întuneric
nicio lumină de veghe
e întuneric

2.
lumina e departe şi sângerează
nu o pot salva
un punct minuscul undeva la mijlocul vieţii
un accident îţi spui
treci mai departe
ridică zidul priveşte-l
ascunde-te în el
e întuneric

3.
apele îneacă toţi peştii
nu fac mişcări bruşte
corpul meu zvâcneşte îndurerat
respir o dată
respir de două ori
continui să respir
e întuneric

4.
trebuie să plec de aici e întuneric
trebuie să plec de aici
nu mâine nu peste o lună sau peste un an
acum chiar acum
e întuneric
mă ridic împotriva mea şi spun
eu într-o seară voi deveni lumină
şi din lumina aceea
se va naşte
un singur cuvânt

ascultă poezia în lectura autoarei

cercuri în lumină(din fragedele serbări ale memoriei)

sunt locuri în care doar lumina pătrunde niciodată oamenii
le presimţi atunci când îţi odihneşti mâna pe creştetul vreunui prunc orfan
sau când maria bătrâna cerşetoare de pe calea victoriei îţi spune că zilele devin tot mai puţine
departe eşti mereu de tine departe
în buzunar clinchetul monezilor argintii foşnetul suav al bancnotelor noi
prevestind încă un banchet la capăt de seară

aleargă în faţa ta întunericul hrănind uitarea
doar imaginea fosforescentă a trupului tău de odinioară
mai trece printre copacii prelungi ai memoriei

mă născusem la căpătul pământului într-o noapte cu pendul haotic măsurând ore pustii
o stea a căzut atunci şi s-a lipit de ţipătului meu de copil
mereu surâde întrebându-mă ce mai fac şi cum o mai duc printre oameni
dacă sunt bine dacă mi-e foame teamă sau frig dacă în general toate se întâmplă cum trebuie
iată de ce
eu nu strig nu plâng şi nu mă încrunt spre cer niciodată
ştiu foarte bine că port cu mine un drum
mereu departe
mereu

cu aceeaşi nedumerire caut iscusinţa tălpilor goale străbătând deşerturi ape şi munţi
doar ierburi uscate fântâni cu apă amară pietre lucioase şi negre
nu am împlinit nicio rânduială nu am pus busuioc uscat la grinda caselor mele
am vieţuit sălbatic precum o fiară mereu tânără
muşcând aprig din carnea prea fragedă a întâmplării

nici nu voi privi spre mine când am să plec
oricum
ca dintr-un pom uriaş cade până la urmă
steaua fiecăruia
coaptă la timp îndeajuns
potrivit
măsurat

asculta poezia in lectura autoarei

duminică şi un prieten cu nasul lipit de umărul meu

ţin minte străzile înghesuite una în alta zăpada strălucind sub bocancii noştri uriaşi de armată
umbra se întinde molatic peste întâmplări de oameni tăcuţi
înspre noapte un singur chibrit aprins la voia întâmplării
şi tu apari ca întotdeauna adus de flacăra lui cea subţire

eşti bătrân prietene ai riduri multe şi părul albit prea devreme
surâzi liniştit studiindu-mi cu aceeaşi mirare tristeţea
îţi desenez pe mână un ceas cu pixul cel verde primit în dar de la tine
va bate el în neştire orele vii şi fosforescente ale trecerilor noastre prin lumina atâtor şi atâtor oraşe

sunt seri în care totul ia forma cofetăriei furnica unde în copilărie
stăteam cu nasul lipit de vitrină încercând să număr prăjiturile din galantar
şi gândindu-mă că trebuie să apară din senin 1000 de furnici fericite
(altfel de ce se numea cofetăria aceea furnica?)
1000 de furnici ţopăind fericite în papuci roşii de lemn
şi desigur cu foarte multe bomboane ascunse prin buzunare doar pentru mine
le-am aşteptat o copilărie întreagă
şi tot n-au venit
asta probabil pentru că nu aveam răbdare-ndeajuns
uite
acum tu stai cu nasul lipit de umărul meu şi îmi spui că ehehei vor mai trece ani mulţi
dar nimic nu se va schimba
îmi spui asta în timp ce eu scriu poezii cu furnici şi bomboane
şi tu spui
da
vezi
ehehei
am dreptate
nimic nimic nu se schimbă nimic
rămân mereu doi prieteni mărunţi ascunşi într-o duminică oarecare
fără de capăt şi desigur fără-nceput

eşti bătrân prietene ai riduri multe şi părul ţi-e alb
uneori mi se pare că eşti doar o furnică
nu înţeleg de ce tot ţopăi fericit şi ce e cu papucii ăia roşii de lemn din picioarele tale?

tu chiar eşti aici iar duminica nu a fost nicicând mai frumoasă
aprindem chibrituri fumăm iar ţigări şcolăreşti fără filtru
ai reuşit să repari gramofonul cumpărat de la magazinul din colţ
bem suc colorat în albastru şi râdem nespus de tare

până la urmă cam asta e totul
iată un oraş fericit

ascultă poezia în lectura autoarei

ziua 5

Nici nu îmi vine să cred, aseară a venit O., a călătorit aproape 12 ore peste zi într-un tren destul de aglomerat ca să ajungă până aici să mă vadă. Acum când scriu în jurnal mă uit la el cum doarme şi parcă e ireal. Sunt fericită.
Din păcate deseară pleacă, se întoarce acasă.
Numai el poate să facă gesturi din astea atât de ciudate, şi eu desigur.

Voi avea o duminică frumoasă pentru că el e aici lângă mine iar asta înseamnă că nimic rău nu se poate întâmpla. Nicio boală, nicio nelinişte, gata cu teama şi nesiguranţa. O. e aici şi totul e frumos şi vesel astăzi.

Da, sunt chiar fericită să îl ştiu pe omul acesta alături. Chiar şi pentru numai o singură zi.

The Police – Every Breath You Take

ziua 4

Peste noapte mi-a fost foarte rău. Abia acum spre dimineaţă mi-am mai revenit.
B. e plecat şi nu a fost nimeni în apropiere să mă ajute. Voi sta în pat toată ziua şi voi citi. Voi bea ceaiuri multe. Brrrr….ce mă enervează să beau ceaiuri. Niciodată nu mi-au plăcut.
Poate mai spre seară să scriu ceva.
Febră uriaşă. Spre dimineaţă coşmar. Dar m-am trezit totuşi mai bine după un somn de vreo 2 sau 3 ore. Mă enervează la culme faptul că mă trezesc mereu la ora 7 şi indiferent de cât de mult sau puţin dorm peste noapte ziua nu pot să închid un ochi.
Mă gândesc cu groază ce se va întâmpla după operaţie. Cred că ar fi mai bine să o amân deşi asta nu mă va ajuta cu nimic.

Ş. a plecat la Bran. M-a chemat şi pe mine. Nu am putut merge şi nu îmi pare rău. Mai ales că era vorba despre o casă a unor prieteni de-ai lui pe care eu nu-i cunosc, copii, atmosferă câmpenească. În fine…nu am răbdare nici sănătoasă pentru chestii din astea darmite aşa, în starea în care sunt acum. Nu ştiu dacă voi mai ajunge în deltă. Dacă voi fi nevoită să mă operez cu siguranţă nu voi putea face un drum atât de lung.

Am fost la Biserica Armenească.Tulburător locul acela. E trist că nu lasă nici măcar ziua porţile descuiate. O biserică încuiată ziua e un loc trist. Bisericile ar trebui să fie deschise tot timpul. Am avut noroc cu F. care a vorbit cu tipa din curte şi i-a spus că vin. Când am ajuns mi-a descuiat. Altfel nu puteam intra.

Ieri seară m-a sunat O. e îngrijorat de starea sănătăţii mele şi de faptul că sunt singură acum. Voia să vină în bucureşti să stea cu mine până mă pun pe picioare. L-am refuzat. Oricum o duce greu cu banii, călătoria asta nu i-ar prinde bine portofelului său ca să nu mai zic şi că e obosit şi ocupat până peste cap cu lucrul la carte. Mi-am dat seama de asta din vocea lui. Fumează iar prea mult şi nu e bine. Ha! s-a găsit cine să spună chestia asta…dănuţ-moralistul-eu care fumez când mă apuc câte 2(şşşşşt, nu mai spuneţi la nimeni, uneori chiar 3) pachete, ţigară după ţigară. Dar nu fumez zilnic. Uneori iau pauze chiar şi de câte 4 sau 5 zile.

Gata, asta a fost pentru azi. Sunt curioasă cât voi mai avea răbdare să scriu la jurnalul ăsta. Oricum nu citeşte nimeni sau aproape nimeni cu atenţie ce scriu eu aici. Oamenii au alte treburi mai importante de făcut.

Azi e sâmbătă şi sper să am o zi frumoasă.