celei pierdute prin lume
un fel de moarte ne-a lovit
nici nu mai ştiu pe unde eşti
copilărie a mea cu flori la ferestre
de ce nu mai stai lângă mine
când trec obosit şi matur
printre oamenii aceştia străini
poţi să vii oricând înapoi
şi să stai la mine acasă cât vrei
chiar dacă plec uneori să te caut prin lume
cu un surâs răstălmăcit în colţul gurii
tu flutură-ţi pleoapa a cântec de lună april
şi nu lăsa iubirea sau patima stângace şi-absurdă
să pună caravenei noastre gri coviltir
de afară se vede o femeie cu umerii aduşi înainte
privind pe fereastră stingher
înăuntru însă rămâne
doar urma pasului tău
pierdut prin lume acum
