Fum 6

Poţi să îţi spui vine iar noaptea şi dacă spui cu voce tare chestia asta e bine, se face dimineaţă.
Poţi să îţi spui nu-i nimic, chiar nimic, încă o iluzie care dispare exact aşa cum a venit, adică în fum de ţigară şi în linişte.
Astăzi îţi voi povesti despre Insulă, ştii că mă ţin aproape întotdeauna de cuvânt, ţi-am promis că am să îţi vorbesc despre Insulă deci iată-mă gata să plec iar înspre ea.
Acolo m-am născut eu, într-o familie ciudată de oameni care se iubeau prea mult şi urau din tot sufletul lor Apa. Îţi dai seama? Să locuieşti pe o Insulă şi să urăşti Apa.
Oamenii de acolo au ridicat nişte munţi întâmplători, cred că nu aveau ce face, au construit nişte bărci, au plecat cu ele departe. Eu am rămas. Eram singurul căruia nu îi era frică. Nici acum nu îmi e. Nu m-am schimbat prea mult. Tot nu am învăţat să înot dar asta nu înseamnă că nu pot să calc pe Apă când vreau eu. Azi vreau.

1.
E foarte uşor să pleci. Închizi uşa, nu spui la revedere, ieşi pe stradă, printre oameni totul pare ok, sunt mulţi, coloraţi, nu au o identitate precisă. Supravieţuirea e o chestie la îndemâna oricui, mai ales când ai o bicicletă cu aripi pe care ţi-o desenezi în fiecare dimineaţă cu o graţie inefabilă. Îţi spui, aha, oamenii ăştia nu trăiesc pe o Insulă oamenii ăştia chiar ştiu să înoate. Îţi spui că aşa e normal, dacă oamenii care trăiesc pe o Insulă ar ştii să înoate nu ar mai exista insule locuite.
Îţi spui că pleci dar de fapt te întorci. Vezi ce simplu e?

2.
E foarte greu să te întorci. Fiecare plecare lasă în urmă un om. Când te întorci nu mai găseşti nimic din el. Dacă eu plec astăzi din mine nu mă mai pot întoarce mâine şi nu mă mai pot găsi întreagă. Asta e. Nu mai pot. Pentru că ziua de ieri e o Insulă şi de pe Insulă nu poţi pleca, nu poţi renunţa aşa deodată şi gata. Fii sigur, fiecare plecare e doar o uriaşă dorinţă de a te întoarce. Pentru că ai vrea să fie altfel, pentru că ai vrea să ştii şi tu înota dar iubeşti prea mult Apa şi chiar ai învăţat să calci peste ea. Ea te-a acceptat.

3.
Dincolo de plecări şi întoarceri rămâne un semn. Un semn mic şi aparent fără nicio importanţă, ca şi toate cuvintele pe care uneori oamenii şi le spun doar din plictiseală. Mereu aud cuvinte, mereu încerc să le înţeleg, le tot repet încercând să înţeleg de unde vin ele şi ce vor să spună cu adevărat. Atât de mult zgomot inutil. Atâtea gesturi pe care nu le înţeleg. Mi-am luat Insula cu mine când am venit aici iar aici nu e bine. Oamenii tot pleacă şi se tot întorc. Parcă e un carusel uriaş aici. Parcă e o ţară fără nicio culoare. Văd semne, aud cuvinte. Şi Apa se îndepărtează de noi. Poate e vremea să plecăm. Rămâne oricum un semn mic în urma noastră.

4.
Asta e Insula. Un cerc perfect ca orice formă geometrică enervantă. O alergare continuă, mereu aproape, departe mereu. Asta e Insula. Locul din care nu poţi pleca pentru că eşti înconjurat de Apă şi Apa eşti tu, supravieţuitorul, ultimul care a rămas pe Insulă. Ăsta eşti tu.

…………………………………………………………………………………………………

Mâine am să îţi povestesc despre femeia neagră din lună sau într-o altă zi sau nici nu ştiu dacă am să îţi mai povestesc.