…

oameni

*
l-au amendat pentru că nu şi-a traversat corect viaţa
l-au pus să cânte la gura metroului
uneori îl ascult apoi fumăm o ţigară
el râde şi spune că a meritat
la metrou sunt mulţi oameni

*
privesc prin gaura cheii
în acelaşi timp
unul spre camera celuilalt
între ei doar
uşa
iar nu e nimeni acasă
îşi spun şi pleacă apoi
trişti
mai departe

*
prin aglomeraţia oraşului trec 2 oameni
ea se împiedică
îl atinge
scuzaţi
nu face nimic domnişoară
au băut vreo 11 ani cafeaua de dimineaţă
în aceeaşi casă
unii spun despre ei că s-au iubit destul de mult
apoi s-au uitat
din greşeală

*
în micul parc din faţa blocului vin la amiază copiii
se joacă până târziu înspre seară
vor creşte în cele din urmă
maturitatea mea oftează uşurată
li se întâmplă şi altora
fericirea mi se aşază pe faţă
ca o lumină arămie de toamnă
pe chipul unui stârv

de neuitat(poveste domestică)

el spune că într-o altă ţară îmi va fi mai bine
eu spun că în românia e acasă
care acasă îmi spune el
cunoscându-mă
de mult
încet
pe îndelete
cu nesaţ
acasă de neuitat
îi răspund
care acasă de neuitat mă întreabă şi râde
acasă într-o carte poştală din 1986?
acasă printre oameni care uită
şi râd
îşi bat joc
tac vorbe
care trebuie spuse?

eu nu plec
îi strig
nu renunţ
îi strig
la ce să renunţi mă întreabă
privind cu lentoare de grec înspre mine
nu te mai iubeşte nimeni aici
nu mai e nimic pentru tine aici
nu-i vezi
nu-i rabzi
nu-i taci îndeajuns
nu vezi că nu mai e nimeni aici?
ăştia de-au rămas
nu sunt pentru tine

de neuitat îmi spun
fac bagajul
strâng
adun
umerii
anii
câteva pietre
un sertar plin cu nasturi
plec?
nu
nu plec
nu renunţ
plec?
nu nu nu nu
nu plec

e de neuitat
fratele meu Ion m-a învăţat
când pleci
pleci pentru totdeauna
nu te mai întorci decât cenuşă
el aşa s-a întors
eu rămân cenuşă
am plecat demult
rămân
cenuşă

de neuitat

el tace şi râde
rămâne aici lângă mine
cu lentoarea lui de grec cu tot
acasă
românia de neuitat

fără voce
strigăt interior
îl aud doar eu
mâine voi şterge tot
apoi
o voi lua de la capăt
aici
doar cenuşă

…………………

Pink Floyd – What Do You Want From Me?

ce spun copacii într-o zi ploioasă de luni

în vitrina zilei ceasuri
pe umărul meu o lumină
prin fereastra deschisă oraşul
el acoperă pereţii cu semne ciudate
mă îmblânzeşte

un punct desenat pe tocul uşii
să nu uit
nu mai creştem
de-acum doar descreştem

iarba înaltă şi crudă va acoperi
toate cuvintele noastre
sau
cine să mai ştie
poate vor înflori peste ele
fără vreun sens
cireşii

într-o zi ploioasă de luni
copacii ne-au vorbit
precum crucile fără nume
din cimitirele mult prea vechi

ascultă această poezie în lectura autoarei

Pink Floyd – Comfortably Numb (1980)

Poveste cu Pafnutie, Domnica şi o zarază

până la urmă fiecare cu moartea lui că viaţa ne-o trăim vrem nu vrem la comun mai bine zis la cazan
spuse Pafnutie urmărind atent lumina care se filtra prin geamurile murdare ale bodegii
era într-un mic oraş de provincie mai era şi o seară anostă cu mult fum de ţigară
şi o ploaie care tot încerca să desprindă vreun rost din povestea aceea

tu vorbeşti ca un înţelept mă Pafnutie ia zi şi despre femei câte ceva
ce să spun mă ce să spun astea pe mine mereu m-au făcut să tac
şi să-mi iau la tăiat copacii de pe moşie nişte animale repede îmblânzite
vai de pletele şi sânii celor care le-au alăptat da mă ştiu şi mama-i femeie
cu atâta m-am ales dacă tot m-a născut ne-ntrebat
şi Pafnutie prinse a vorbi în rime urlătoare
alergau ca şerpii de casă printre pământuri privirile sale sfredelitoare
lumina i se aşeză pe umeri şi începu să-l asculte cuminte şi tremurătoare

io încă n-am văzut pe lumea aceasta femeie pe care să n-o poţi pune în lanţ
laud-o mult şi mincinos spune-i cu voce de tembel prefăcut că-i frumoasă
deşteaptă rotundă şi vie spune-i că-i cumperi 3 oraşe 4 dulapuri şi-o pălărie
să vezi atunci scorpiile cum se preschimbă în îngeri din draci
mă Pafnutie nu-i chiar aşa chirăi cu voce ameţită Domnica
bătrâna cea slută la faţă şi trup care servea pe la mese alcooluri stătute şi cafele din zaţuri fierte-răsfierte
mă Pafnutie nu fi mă Pafnutie bou femeile îs ca luna de pe cerul de-acasa omului
azi mâine ţi-a spune şi ţie vreuna că eşti frumos deştept rotund şi prea viu
că ţi-a cumpăra cizme cu carâmbii înalţi şi-o pălărie
ei Pafnutie să te văd eu atunci ce-ai să faci

ploaia începu să răpăie mai abitir cu degete de ceaţă pe geam
şi exact în momentul acela intră pe uşa bodegii din acel mic oraş de provincie
o zarază codată parfumată aburindă şi languroasă gura ei de blestem pasul ei de infern
Pafnutie începu să strălucească precum beculeţele din tavan
Domnica tăcu duse mâna la gură sughiţă scurt şi deplin

mă io iubesc femeia prefer să mor la comun decât să trăiesc fără ea spuse Pafnutie convins deodată
dă-le încolo îs toate nişte scorpii le cumperi cu-n vin le vinzi pentru o pălărie de-o seară
oftă Domnica scriind de zor şi color la nota de plată

zaraza plăti şi trecu mai departe lumina serii plecă odată cu ea

ascultă acest text în lectura autoarei

Muddy Waters – Long Distance Call

2 săptămâni. 6 evenimente. o singură locaţie

image by Danita

danul crede că evenimentele acestea artistice sunt chiar interesant de observat îndeaproape, vă rog să nu-l contraziceţi pentru că se află într-o perioadă gri şi nu are voie într-o astfel de perioadă să facă victime

-Expoziţie de grafică şi pictură
Omul care merge prin umbră de Andrei Gamarţ (R. Moldova)
Vernisajul va avea loc joi, 22 ianuarie, ora 19:00

-Lansarea Nr.9 a revistei “Stare de urgenţă”. Prezintă poetul Marius Ianuş
(vineri, 23 ianuarie, ora 19,00)

-Bălan.unu spectacol susţinut de actorul Robert Bălan
(joi, 29 ianuarie, ora 20:00)

-Avanpremiera piesei de teatru <strong>Trei nopţi cu Madox de Matei Vişniec
Teatrul Montage (sâmbătă, 31 ianuarie, ora 19:30)

-Trei nopţi cu Madox (premieră) de Matei Vişniec
Teatrul Montage (joi, 5 februarie, ora 19:30)

-Lectură stricată / Instalaţie de Greenplastic &amp; Valchimic
(vineri, 6 februarie, ora 20:00)

-Seară de lectură – poezie contemporană
Închiderea expoziţiei & after party
(7 februarie, sâmbătă, ora 19:00)

Invitaţi la seara de lectură>
Domnica Drumea, Dan Sociu, Gabriella Eftimie, T.S.Khasis, Vasile Leac, Valentina Chiriţă, Oana Ninu, Elena Vlădăreanu, Hose Pablo, Andrei Gamarţ, Vlad Moldovan, Claudiu Komartin, Ruslan Carţă

sursa: www.galerie/montage.com>

Haralambie strigând peste ape

“un poet nu omoară pe nimeni niciodată
ceilalţi îl omoară pe el”- Gellu Naum

parcă toate luminile aveau voci convulsii o patrie a literelor o patrie de moment incoloră Haralambie povestea despre Rai
nu scoteam niciun cuvânt dar încă mai respiram iar asta era foarte important pentru noi
trăiam de ceva timp la marginea pădurii şi la marginea apei semnele se arătau blânde uneori vânam vulpi
aveam umbre înalte cai mulţi şi negri dinţi puternici aveam promisiuni pentru încă o tinereţe nouă şi dreaptă
când am plecat mai departe ştiam că nu ne vom mai întoarce niciodată acolo
aşa a fost

soarele suspendat mâna desena cercuri în apă muriseră toţi peştii în zori
viaţa mă copii viaţa urla Haralambie ea nu ne va trăda ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat între timp
nu va pleca este a noastră a nimănui altcuiva este a cuvintelor noastre
a caselor noastre a trupurilor noastre flămânde bolnave şi triste dar nemuritoare
viaţa mă copii viaţa urla Haralambie
aşa a fost

era o fereastră care dădea spre canalul urât mirositor noi spuneam că suntem la veneţia
un copac firav care stătea să cadă peste acoperişul spart noi spuneam că suntem la marginea pădurii
mai era şi un pod peste care treceau oameni cu zâmbet de sticlă şi sufertaşe goale în mâini
firave anotimpuri am trăit noi acolo uneori spărgeam cerul în mii de bucăţi a doua zi îl puneam la loc
şi era bine

Haralambie purta cizme înalte şi negre din piele crăpată avea ochi fioroşi mâini subţiri care pictau îngeri
credea în Dumnezeu în Rai şi în ce mai avea prin buzunarul său niciodată nu l-am văzut alb
purta mereu ca semn de recunoaştere un vultur pe umărul stâng şi o raniţă cu pâine uscată în spate
toţi am mâncat din pâinea aceea a lui toţi i-am ascultat cuvintele care veneau dinspre ape
lovea cu pumnul în masă şi masa lua foc atunci în serile acelea de la marginea pădurii
1000 de globuri colorate începeau să alunece peste ape iar în fiecare glob dormea un înger pictat
şi fiecare înger ne aducea aminte că avea să plecăm şi de acolo
şi nu ne vom mai întoarce niciodată
aşa a fost

viaţa mă copii viaţa urla Haralambie
(de parcă noi mai trăiam de parcă ea nu ne-ar fi trădat niciodată)
iar asta era bine
aşa a fost

noi am plecat şi nu ne-am mai întors niciodată acolo
doar Haralambie ne strigă uneori dinspre Rai că viaţa e a noastră a trupurilor noastre flămânde bolnave şi triste
uneori pornim iar la vânătoare de vulpi iar cailor noştri le povestim despre pădurile prin care am trecut
le povestim ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat între timp

………………………………………………………….

ascultă aceată poezie în lectura autoarei