joi şi-o poză-n fum şi ceaţă

am “pescuit” de aici o poză în care apar şi eu, lângă mine emi pal, cu pălărioanţă portocalie(sau ce culoare vrea să fie), cosmin dragomir, mai e pe acolo şi gorzo-cel ras în cap
dacă mai vreţi să vă uitaţi cu multă atenţie şi sfântă curiozitate şi la alte poze de la eventul RoLit de sâmbătă accesaţi linkul de unde am luat fotografia, sunt multe poze acolo, toate realizate de Dana Mitică

Adrian Suciu la liceu

poze colorate de la lume adunate

am găsit pe blogul cărţii lui George Dumitru(aici) câteva poze făcute la lansarea lui, în unele am ieşit destul de frumuşel, chestie care mă încântă pentru că şi deoarece eu nu prea ies bine în fotografii never, după cum aţi putut observa în unele imagini pe care cu naivitate vi le-am aşternut în faţa ochilor pe aici)

vă las să mă admiraţi în tăcere
deşi sunt deschisă oricăror şi oricâtor comentarii admirative
aaa, să nu uit, băiatul cu chitara din unele fotografii e Ştefan Mardale, Ştefanul meu de prieten care va cânta mâine la eventul roLit

voila frumuseţe de fată la 40 de ani aproape bătuţi în frunte, eu adică, nu vă faceţi că nu înţelegeţi despre cine vorbesc

cam atât că am obosit deja de propria frumuseţe

salut

experimentele RoLit la ediţia a II-a

Vă anunţăm că în data de 25 aprilie 2009, de la ora 18.00, la Club A
(Str. Blănari Nr. 14) va avea loc a II-a ediţie a Experimentelor Rolit.

În cadrul acestei ediţii vom avea plăcerea să redescoperim cele mai bune texte ale lunii martie de pe site-ul RoLiteratura.

Organizatorii vă aşteptă alături de o trupă inedită de performeri avându-i protagonişti pe:

Mona Ciută
Irina Sârbu
Oleg Apostol
Cristian Avram

Actorii vor susţine un spectacol inspirat din textele autorilor premiaţi abordând diverse mijloace de expresie: literatură, muzică, teatru şi mişcare scenică, totul într-un concept vizual inedit.

Cu această ocazie autorii vor avea oportunitatea de a intra în dialog cu reprezentanţii criticii literare:

Claudiu Komartin
Felix Nicolau
Octavian Soviany

Seara de 25 aprilie se va încheia cu un concert al trupei CRI GRI, într-o manieră nonconformistă, aşa cum e şi stilul muzical pe care membrii formaţiei spun că îl abordează, anume porumbacul.
Deoarece nu poate fi vorba de pasărea respectivă putem trage concluzia că:

Ştefan Mardale
Cătălin Ştefănescu
Zsolt Bara
Daniel Ivaşcu

vor să spună că stilul lor e unul inedit şi imposibil de îngrădit în definiţii.

Vă rugăm să confirmaţi prezenţa dumneavoastră la acest eveniment, până în data de 24.04.2009 la adresele de e-mail:
editor@roliteratura.ro ; roliteraturaeditor@yahoo.com

Vă aşteptăm

Cu respect,
Echipa Roliteratura

______________________________________________

ăsta e anunţul copiat de danu-Împărat de pe RoLit, direct din pagina luminiţei şi aşezat aici frumuşel cât să îl vadă toţi cât mai bine

ca şi data trecută vă trag de mânecuţă frumos şi tare să priviţi la el atent şi poate veniţi să ascultăm textele, muzichiile(cântă ştefanul meu deci e clar că partea muzicală va fi la înălţime), să ne pupăm, să mâncăm pişcoturi(adică să pişcotărim), să facem poze(poze pe care, dacă o să ies frumos, adica natural vreau să spun, hmmm , o să le pun şi pe aici ca să mă mândresc cu alura-mi fermecătoare şi cu ce de prieteni mulţi şi arătoşi am eu)

o să fie super, vine şi emi de la roman, nu l-am mai văzut de la virtualia din iarnă, abia aştept să-l reîntâlnesc, şi mai sunt câţiva pe acolo care îmi sunt aproape şi dragi, nu dau nume că sunt mulţi, aproape toţi adică

poate vă povestesc
mă mai gândesc
să văd cum vă comportaţi

viaţă pe săturate

motto:” -Nu vă supăraţi, stau şi eu la masa dumneavoastră,
consum ce consum şi plec!”(Ion Mureşan)

prin încăperile casei lumina un bărbat cu voce înaltă
fascinantă privelişte mici lucruri atinse în grabă
coşul cu fructe galbene lampa de veghe globul de cristal
şi seara mai tristă decât umerii lui aduşi înainte a teamă

la masa noastră o singură viaţă nicio moarte nu tulbura pe atunci istoria celor 1000 de ani
mâncam din viaţa aceea pe îndelete eram la capătul lumii
eram zeii întâmplărilor noastre eram cuprinşi de melancolii suave de nostalgii pasagere
o viaţă a nimănui şi a tuturor pe care o construisem din pietre primite în dar
din momente care au strălucit o secundă înspre capătul nopţilor întâmplate demult
eram zei şi nu ştiam nimic despre aceasta
veneam dintr-o memorie străină cineva ne scrisese pe toate zidurile poeme fosforescente
nu înţelegeam nimic din umbrele serii dar asta urma să aflăm mult mai târziu
când obosiţi ne-am ridicat de la masă
şi am început să urcăm cele 4 trepte spre lună

uneori
un câine roşu trece prin micul parc din faţa casei
atunci din iarba fragedă se înalţă ruguri de trandafiri sălbatici
mirese fugite din ceruri aprind lumânări şi dansează pe malurile unor ape nevăzute

uneori
o pâclă neagră acoperă luna o voce înaltă din care cuvintele ies
precum macii dintr-un pântec de femeie adormită într-un vis îndepărtat şi străin

uneori
spre seară te aşezi singur la masa ta şi începi să mănânci cu foame din viaţă
pe săturate

ascultă poezia în lectura autoarei

Paşte fericit

Paşte fericit şi luminat să aveţi, dragilor, alături de familiile voastre şi de toţi cei dragi vouă

Danu

oameni bătrâni

fiicei mele

motto: “Noi suntem prizonierii neantului, prizonierii neantului
şi strigăm din neant, în neant în neant:
de aici nu vom putea evada niciodată!”(Nichita Danilov)

străinul care se aşază acum la masa ta sunt eu
se aprind felinarele ochiul meu negru încercănat acoperă clarul lunii
tavanul se face din ce în ce mai înalt soarele pătrunde încet prin crăpătura podelei
suntem deasupra oraşului odată cu vârsta am învăţat chibzuinţa iertarea şi mila
o mai albă cămaşă nu am îmbrăcat niciodată

pe urmele noastre alunecă o fostă primăvară despletită şi tandră
unde eşti gură a mea care taci în neştire
uşa se deschide sunt 4 trepte până la tine
4 trepte coborâte în fugă

m-ai înduioşat un moment

auzisem prin lume că Dumnezeu e ascuns în linia orizontului
stă acolo priveşte cu uimire spre noi şi aşteaptă
mereu am alergat înspre el voiam să ţi-l aduc întreg şi viu
să ţi-l spun tot deodată fără nicio putinţă de îndoială
mereu linia orizontul părea atât de aproape
am înţeles în cele din urmă
din toată povestea aceasta a mai rămas doar un străin
care se aşază acum la masa ta
fără să îţi poată aduce nimic deocamdată
pentru că a devenit prizonierul unui drum
care străluceşte uneori la întâmplare
parcă din ce în ce mai departe
parcă din ce în ce mai ascuns

oamenii bătrâni aprind focuri la marginea lumii
sunt singuri şi poartă spre ceruri linia orizontului
copilul meu
nu e nimic pentru tine deocamdată acolo
într-o îndepărtată zi vom evada împreună
până atunci
te voi duce cu mine mai departe
spre linia orizontului desigur
ca întotdeauna

ascultă acest text în lectura autoarei

“ТАЙНА ЭТО ТЫ” -Dmitri Geller

iubitul meu are umerii luminoşi

iubitul meu are umerii luminoşi
el întinde mereu o mână spre soare şi-l stinge
atunci eu aprind luna deasupra noastră
cu un gest simplu sigur de neimitat
şi toţi oamenii tac sau dispar
uneori fugim în lume şi uităm să ne mai întoarcem
despre noi se spune că avem chei potrivite
pentru toate uşile caselor locuite de alţii
că trăim de partea cealaltă a lumii
undeva în pământuri
că suntem închiriaţi pe termen nelimitat unul altuia
că în definitiv nici nu existăm sau că totul e doar o poveste
despre 2 oameni care nu s-au lăsat cunoscuţi sau văzuţi niciodată
şi nici măcar nu mai au vreo şansă

noaptea inventăm anotimpuri şi ţări absurde
ziua plecăm la paris acolo ne cumpărăm priviri admirative
pantofi strălucitori mănuşi albe portţigarete şi pălării violet
seara suntem la veneţia într-o gondolă de jucărie sau la salonic mâncând măsline
până în zori construim castele acoperite de versuri-licurici
dimineaţa scriem poeme pe toate zidurile
trecătorii citesc şi pleacă mai departe zâmbind

iubitul meu are o tristeţe înaltă şi fragedă
ea se revarsă în fluvii pe marile bulevarde ale unor oraşe care nu există
umerii lui sunt luminoşi rozalbă îi este linia fină a gâtului
din pământuri noi facem mereu semne mult prea ciudate prin ceaţă

de pe umerii lui eu privesc spre oameni fără de teamă
şi oamenii tac sau dispar nu înainte de-a spune despre noi
că de fapt n-am existat niciodată
şi nici nu mai avem vreo şansă
închiriaţi cum suntem pe termen nelimitat unul altuia

ascultă acest text în lectura autoarei

dimineţi cu ochii închişi

uneori somnul ajunge doar spre dimineaţă
acolo unde întâmplările au numele noastre
uneori ieşi din tăcere cu trupul greu
cuvintele deschid ferestre
memoria devine o apă adâncă şi rece

shhhh

iarba înaltă care va acoperi sălbatic
într-un târziu
depresia patima incertitudinea
micile amănunte ale unor oameni
care trăiesc în locul nostru
doar iarba înaltă a rămas
şi desigur o colecţie de pietre
mai albe decât mâinile încă vii ale celor
care calcă grăbiţi peste umbrele noastre

e timpul să fim previzibili
să dăm jos de pe umerii noştri
haina bărbătească pe care am purtat-o un timp
alergând spre capătul lumii

când toate femeile încep să-ţi poarte numele şi înfăţişarea
te întrebi dacă putea să fie altfel
zâmbet liniştit rochie neagră blazare cu portţigaret auriu
soarele-un zmeu de hârtie pe care îl înalţi deasupra oraşului
noaptea

şi peste ape niciodată luna
doar în oglinzile acoperite cu pânza ţesută îndelung răbdător
pentru vremea de acum

ascultă poezia în lectura autoarei