naufragiul

ah
domnişoară de fum şi de ceaţă
cum navighezi tu uneori spre ţărmuri însângerate
la bordul unor corăbii încărcate cu pietre nostalgii şi himere
ah
domnişoară de fum şi de ceaţă
au îmbătrânit ceasornicele în aşteptare

dimineaţa aflăm veşti despre noi de la vânzătorii de ziare
lumina se revarsă haotic
avem noroc adevăr viaţă iubire şi moarte
avem cuvinte bancnote şi oameni

lucrurile stau prost dar trăim
ochii noştri nu au deprins învăţătura lacrimii
gura noastră duce spre noapte cântecele fraţilor
şi visele lor şi singurătatea lor ascunsă-n pământuri
înfigem cuţite la mijloc de drum curge sânge atunci
în şuvoaie fără de capăt în fluvii de litere în terestre melancolii
cu flori la ferestre şi strigăte care ucid zorii înainte de a se naşte
stăm ascunşi în corăbii avem provizii avem trupurile moi dezinvolte înalte
navigăm mai departe într-o zi naufragiul într-o zi vom aprinde mari focuri
dincolo de ape

ascultă acest text în lectura autoarei

experimentele RoLit(3)

nu salvaţi sufletele noastre

evacuaţi gările spitalele cimitirele şi abatoarele
apoi mai vorbim

am fost vatmanul nopţilor oarbe
samovarul în care fierbea apa neagră a patimii
lacătul uşilor care dădeau spre niciunde
lumânarea aprinsă în bătaia celor 4 vânturi
mereu am vânat anotimpuri
mereu am ridicat ziduri de apărare

oamenii caută urmele noastre
pe unde nu am trecut niciodată

e vremea să ne salvăm de la viaţă
e vremea să ne citim pe îndelete scrisorile

mici cuvinte care duc spre niciunde
cât de mult le-am iubit aproape omeneşte
gunoierii le vor arunca spre noapte în saci
le vor ascunde sub poduri
mult prea obosiţi poeţii unui alt veac
vor adormi cu fruntea pe ele

nu salvaţi sufletele noastre
au să vă pună cătuşe nu veţi mai ieşi din ele
veţi rămâne doar supravieţuitorii
fantasmelor noastre

__________________________________

tu umblă sănătos prin lume
gura ţi se va acoperi cu pământ
pământul e bun răbdător
şi are întotdeauna dreptate
pământul e bun
din el într-o noapte mult prea târziu şi departe
vor creşte cuvintele acestea
nu salvaţi sufletele noastre nu le salvaţi
treceţi indiferenţi alunecaţi uşor
spre cât mai departe

ascultă acest text în lectura autoarei

“traviata”:)

ştii cum e

biografismul mizerabilist al zilelor noastre

într-o zi
ai să-i priveşti în faţă
cu milă
pe toţi cei care te iubesc
plecaţi de aici le vei spune
plecaţi cu toţii de aici
deşi atunci doar tu
vei fi cel care pleacă
ei au să rămână
să calce pe tine
cu nesaţ
cu supremă iubire
cu nesfârşită înţelegere

pentru că iată
acum îţi faci bagajul
o valiză plină de etichete
atâtea locuri pe unde ai rătăcit
căutând tot felul de poeme străine
o valiză plină cu pietre colorate
cu tot felul de cadouri
primite la întâmplare de la oameni
mult mai singuri decât tine:

-felicitările bătrânului puşti care de vreo 2 ani îţi tot trimite urări de bine când vine paştele crăciunul sau ziua ta
deşi nu te-a văzut niciodată nu a vorbit cu tine decât pe mess de vreo 2 ori şi atunci i-ai spus sunt obosită nu-mi pare rău dar nu am chef de tine
-4 schiţe desenate de daniil cu creioanele pe care i le-ai cumpărat înainte să moară ca un prost călcat de tren undeva prin ardeal
într-o gară desigur trenurile care trec peste oameni ca daniil trec doar prin gări prin gândurile noastre niciodată desigur
-un cd cu manele idioate scos de penultimul tău soţ absolvent de conservator înainte să plece şi ăla într-o lume cică mai bună unde oamenii nu se vând cântând pe la mese
-2 ciorapi desperecheaţi
-o pereche de bascheţi cândva albi
-o bucată de cretă albă cu care un idiot ţi-a scris în faţa blocului unde stăteai în chirie împreună cu el danule te iubesc pe toată strada astfel încât dimineaţa când te trezeşti să poţi citi şi să te arunci de la etaj fix în cap noroc că în dimineaţa aia a plouat şi nu se mai vedea decât un bărbat ciudat frumos şi înalt care-ţi făcea semne cu un sfert de cretă în mână
-o hârtiuţă de la fab pe care ţi-a desenat un pitic cu nişte galoşi uriaşi în picioare
fluturi nu fluturii lui nu ţi-au plăcut niciodată fluturii sunt scumpi şi deloc prietenoşi
-scrisorile de la cristi cu desene şi poeme stupide cu semne cretine de hai acasă înapoi
-barca de la traian cea desenată cu pixul pe un carton odată demult prin 1985 când mai credeai încă
în nemurirea sufletului şi el ţi-a spus că oamenii nu trebuie să plece niciodată la drum pe înserat şi că veţi muri împreună
din cauza oamenilor bineînţeles uite că n-am murit împreună
eu nu mor niciodată din cauza oamenilor eu trăiesc pentru ei
-viaţa lui basri scrisă de el cu pixul în limba turcă pe 5 coli A4 ca să ştiu că e grec serios
chiar dacă e născut în turcia şi că merită să îl iau de bărbat e cuminte şi calm e răbdător
şi sunt ultima lui iubire
-o franzelă albă nu e bine să pleci fără hrană la drum
-o sticlă cu apă plată cică e bine să bei apă zilnic
-un top de hârtie nu se ştie niciodată când mai scrii şi tu ceva în afară de comentarii cretine pe net
-laptopul trist şi telefonul că doar te sună zilnic cineva să te întrebe dacă mai trăieşti
şi cam atât

ştii cum e

îţi faci valiza
şi oboseşti
şi nu mai pleci niciunde
asta în fiecare zi
pentru că
din tine
danule
nu e nicio şansă de plecare
pe niciun alt drum
niciodată
şi
oriunde dracu te-ai duce
tot o să începi într-o zi să îţi faci valiza
şi la final
oboseşti
despachetezi
şi
rămâi

ştii cum e

ascultă acest text în lectura autoarei

exerciţiu de îndepărtare

dragul meu
oamenii din ţara aceasta au plecat în lungi călătorii
nu se vor mai întoarce la noi
îmi spui cât de mult mă urăşti şi eu continuu să trăiesc între ape
cu aceeaşi lumină în ochi trăim cât trăim apoi la niciodată revedere
peste întinsele câmpii de gheaţă se depune tăcerea

repede ne mai vărsăm noi sângele dragul meu
au să ne ridice pietre funerare albe înalte pictate cu îngeri şi sori
au să ne închidă în pământuri şi vor mânca pe îndelete din toate cuvintele noastre
cu nesfârşită eleganţă cu salată de păpădii şi vin potrivit lângă ele

cad paiaţe din ceruri poartă măştile noastre
nu mai e nimeni aici să adulmece
tulburătoarea aromă a zilelor netrăite îndeajuns
s-a înnoptat în lume
noi n-am ştiut să luăm din înserare harul

ura ta zâmbetul meu resemnat
şi vremea în care ne vor arunca în pământuri
cât mai departe unul de altul
chiar şi atunci mâna ta obosită va căuta albă prin vis
mâna mea albă prin noapte

ascultă poezia în lectura autoarei

Guns N’ Roses – Don’t Cry

3 cântece spre capătul nopţii

I

e frig în lume
vom ridica oraşe peste care vântul va trece ducând cu el viaţa noastră cea de toate nopţile
într-o zi
va ninge şi pentru noi cu blândeţe şi somn cu multă înţelegere şi nesfârşită milă
abia atunci
ne vom ridica din trupurile celor care ne-au iubit şi ne-au aşezat numele în case primitoare

e frig în lume
peste ape nu se mai aud acum cântecele mateloţilor iar porturile sunt pline de femei despletite
vezi tu
cineva respiră în umbra mea cineva umblă cu ţeasta lui Yorick printr-un clar de lună aproape nostalgic
o dată cu zorii
blestemul de mamă ne va bea sângele din cupe transparente ne va îngenunchea trupul şi îl va semăna apoi în pământuri fertile
vom ieşi
din ziduri din pietre din convoaiele nopţii din durere şi strigăt vom ieşi învingători şi singuri fără putinţă de întoarcere

e frig în lume
pe o tavă de argint tristeţea-accesoriu de lux oferit oricui la întâmplare mâncăm din patima neagră a zilei fără sfială
pierdem
cuvinte oameni momente imagini câteva iubiri desprinse în grabă din calendarele înnegrite de fum
dar trecem
prin vieţile oamenilor la întâmplare cu imensă linişte cu un rânjet stupid arborat la catarg
ne e
silă şi frig teamă şi moarte dezgust şi un lan de cruci secerate păduri de ură ceaţă hrănită cu disperare

II

otrăvuri
irigă pământurile pe care le-am cucerit din nebăgare de seamă
doar zgomot
aici suntem la capătul nopţii lungul drumul înspre noi s-a sfârşit
poate
ar fi trebuit să găsim paznici mai buni pentru toate cuvintelor noastre
poate
ar fi trebuit să devenim prizonieri imperiali şi să bem alcooluri neîndoite cu apă

fie mlaştina în care viermuim binecuvântată
fie ţările noastre ridicate în slava soarelui
fie mâna care scrie cuprinsă de neant
fie drumul ţărână şi naşterea repetată

III

e frig în lume
noi suntem călătorii de la capătul nopţii flacăra noastră a acoperit cerul
taci
şi nu te întoarce şi nu pleca pe niciun alt drum niciodată
cântă
şi inima ta va primi un alt om spre desfătare şi hrană spre mai departe şi înnoptare
treci
şi în purpură înveşmântat îţi va fi glasul fiii oamenilor îţi vor da adăpost pentru la moarte
niciodată
o vai niciodată zborul pe deasupra oraşelor ridicate din prea multe cuvinte nu îţi va fi împlinit
deşi
într-o zi vei cădea din ceruri peste lumea înfrigurată
atunci
va fi sărbătoarea celor 1000 de cântece pentru întinsele câmpii de gheaţă

ascultă poezia în lectura autoarei

I Want It All

iniţiativă interesantă

am văzut că oamenii de pe poezie.ro, site pe care eu m-am înscris acum 3 ani şi unde am postat peste 400 de texte, loc în care am cunoscut oameni interesanţi (cu unii chiar m-am împrietenit, de exemplu cu băieţii mei de pe RoLit ), au postat un material interesant AICI
cu bani eu nu-i pot susţine dar consider că măcar atât pot face, să las un semn că doar nu mi-e greu şi nici nu-mi sunt duşmani iar locul acela a însemnat mult pentru mine într-o vreme(păcat că vremea aceea a trecut)