de ce ies eu în piaţa universităţii

pentru că am chef şi am dreptul să ies. dreptul ăsta mi l-am câştigat prin faptul că am participat la revoluţia din ’89, la începutul fenomenului piaţa universităţii şi la mineriade, nu mi l-a dat nimeni, mi l-am luat singură.

ies în piaţa universităţii pentru că mă respect şi am încredere în mine ca artist deci trebuie să văd, să-mi răspund la întrebări, să înţeleg ce e cu oamenii ăia.

când la câteva străzi distanţă de casa mea aud voci care se ridică şi spun “NU!” mi-ar crăpa obrazul de ruşine faţă de mine însămi să stau să privesc la tot felul de emisiuni idioate, să tricotez pe net injurii şi mari păreri referitoare la lume, politică, partide, revoluţii. aş pierde ceva cu adevărat fascinant.

ies în piaţa universităţii pentru că eu chiar cred în oamenii ajunşi la capătul răbdării, ăştia sunt adevărata sursă de inspiraţie pentru un autor. acolo e viaţa şi poezia şi sensul adevărat, restul e o asurzitoare tăcere.

nu vreau să fac parte din gaşca plictisiţilor sorţii. sunt un gură-cască, un amărât de scriitoraş cu ochii cât farfuriuţele de cafea, un om care priveşte spre oameni şi nu-i judecă doar îi admiră. pentru că oamenii ăştia îmi dau mie cuvinte, putere şi viaţă.

cam aşa stă treaba. salut