astăzi mama mea ar fi împlinit 79 de ani. a fost o femeie frumoasă. a trăit însă mult prea ardent. din păcate pe măsură ce înaintez în vârstă încep să îi semăn(de trăirea ardentă spun, nu de frumuseţe )

Zsolt Bodoni – “Lifted”, 2009, oil and acrylic on canvas, 50 X 70 cm

aşadar să ademenim la ferestre cuvinte în loc de zăpezi
carafele să le golim alene şi podurile să le trecem fără glas
mantaua altei vremi o aşezăm pe umeri
şi printre globuri brazi şi arlechini obraznici
să dăm copilăria la schimb pe mucegai

departe
dincolo de gări fără nume
dincolo de trenurile care duc spre niciunde călătorii din noaptea de-ajun
se înalţă un rug pentru cei fără de-acasă

din vanitate ardem luminos la întâmplare
cânturile noastre în prag de noapte albă cu oameni absenţi
mute rămân
din ură iubim din iubire naştem
sorii tăcuţi ai unei alte ierni înfiptă cuţit în lemnul meselor albe
cât sânge va curge câtă viaţă-n delir câtă vopsea aruncată peste chipuri de ceară

7 nopţi şi nici măcar o singură zi
1000 de lacăte şi 1000 de corăbii plutind în derivă
cuvintele înalţă la geamuri zăpezi transparente
cai negri trec prin siberia surâsului stins înainte de vreme

astfel creşte iarna îndepărtărilor noastre
târziu înspre capătul lumii ne închidem în vis
gust de fiere gust de pelin şi tăcere de piatră
aprindem încă un chibrit

strălucim

ascultă acest text în lectura autoarei

Dana Banu, Victor Potra, seară, ţigări, mese, oameni aproape, Gaudeamus

Victor Potra cel frumos şi pumnul cu inel al elianului

cu Sibi(Aurel Sibiceanu) la crâşma literaturii, adică pe la muzeu

cu Dorin(Dorin Cozan) la lansarea extraterestră a cărţiilui de la Humanitas

tot la lansarea cozanului, aici îi mai putem vedea pe Florin Caragiu şi Daniela Luca

cu Cezara şi Adriana

cu Adriana şi Maria

cu Victor

cu Florianul(Florian Silişteanu) şi cu cravata lui frumoasă

A doua ediţie a volumului „Troleul 43 s-a spânzurat cu cordonul de la capot”, autor Mugur Grosu, se lansează sâmbătă, 28 noiembrie 2009, ora 19.00, la standul editurii Vinea(Nivel 3.20, Stand 215 – Pavilionul Central)

Iulian Tănase despre Mugur Grosu şi poemele lui colaj:

“Pentru a ajunge la poezie nu e întotdeauna nevoie să scrii. Este suficient să citeşti cu atenţie, înarmat cu un foarfece cu privire metalică, pătrunzătoare, şi auz ascuţit. Pentru a ajunge la poezie trebuie să fii pregătit în orice moment să tai în carnea vie a realităţii, să decupezi de acolo fragmente care nici nu visau ele să ajungă părţi ale aceluiaşi întreg.
Mugur Grosu ştie să vadă şi ştie să decupeze ceea ce vede. Fiind un poet cu umor, Mugur nu are nici o problemă să îşi trimită foarfecele la plimbare prin paginile ziarelor, iar foarfecele, ca un cîine de vînătoare bine pregătit fizic şi psihic, niciodată nu se întoarce acasă la Mugur cu mîna goală.
Poemele-colaj ale lui Mugur Grosu par rezultatul întîlnirii deloc întîmplătoare dintre un foarfece cu imaginaţie şi un poet cu umor (sau invers) pe o masă de disecţie acoperită cu ziare.”

Joi, 26 noiembrie 2009, ora 18.00, în cadrul târgului de carte Gaudeamus, la standul editurii Vinea: 44 – Pavilionul 17, va avea loc lansarea volumului de poezie “Sentic“ semnat de Florin Caragiu.

Autorul despre conceptul de sentic:

Prin sentic cycle, dr. Manfred Clynes înţelege un model de organizare a sentimentelor pe care muzica îl realizează în modul cel mai evident. El se referă la ciclul emoţional clasic. Muzica se poate alimenta din orice emoţie, însă cerinţa celei mai înalte satisfacţii este ca ea să ne poarte prin tot ciclul, punând în joc alternarea dintre tensiune şi relaxare, între minor şi major, etc. Capacitatea unui conţinut muzical de a potenţializa în sine contrariul său, astfel încât destinderea nu anulează tensiunea, ci o transformă în povestea rememorărilor cu ramificaţii infinite, arată că miza noţiunii de sentic este determinarea sa în fond suprapsihologică, ciclul emoţional nefiind înţeles ca o orientare premeditată către rezoluţia absolută a tensiunii, ci mai degrabă, în cadrul acestei mişcări, sentimentul învaţă să redevină pur, dezbărat de balastul a ceea ce în el este resentiment. Emoţia îşi recâştigă demnitatea categorială, în sens de categorie estetică, şi aici poate fi, de pildă, numit tragicul. Resentimentul nu este încă o emoţie. Sentic defineşte emoţia care nu subjugă, pe deplin trăitoare, emoţia care este ea însăşi tot ciclul, nu doar o parte a lui. Manfred Clynes a recunoscut că în viaţa de zi cu zi omul cu sufletul erodat de rutină nu trăieşte, cel mai adesea, sentimente, ci mai degrabă resentimente. Tragică nu poate fi decât o emoţie, niciodată o stare resentimentară. Ciclul emoţional clasic culminează, în viziunea lui Clynes, cu veneraţia, adică starea de relaţionare a omului cu Dumnezeu. Emoţia nu poate face abstracţie de dimensiunea ei cea mai profundă, care este climaxul din momentul veneraţiei. Aspirând să fie o mişcare totală a trăirii, emoţia îşi dezvoltă un caracter înţelegător şi asimilativ. Tot ce e lăsat în urmă în memoria muzicii nu e un element reprimat, respins, ci valorificat într-o perspectivă culminativă. În sens creştin filocalic, e consacrat termenul de „simţire înţelegătoare”.

Referinţe:

“Florin Caragiu se prezintă – în Sentic – ca un surprinzător poet postdouămiist. Deşi a frecventat Cenaclul Euridice, el s-a ferit să practice poetica minimalistă, propunând un tonus destins, fără derapajele visceralizante specifice generaţiei sale. Discursul acestui poet autentic se caracterizează printr-o sobră surdinizare stilistică, deşi nu lipsesc acele energii lingvistice dejective atribuite de obicei douămiismului canonic. În straturile de profunzime ale textului se notează o „transfuzie” mistică firească, fără să distoneze în acest context receptiv atât de heteroclit. Sunt convins că despre Florin Caragiu se va mai vorbi de acum înainte, aşa cum se cuvine”.
Marin MINCU

“Poezia din Sentic pierde din hieratismul volumului anterior al autorului, căpătând mai multă flexibilitate, intimitate. (…) Poezia este densă, cu o mişcare moderată, cu ascunzişuri, cu o frumuseţe care trebuie căutată”.
Paul ARETZU

“În Sentic, Florin Caragiu actualizează gestul ritualic în miezul unei lumi plămădită parcă din principii contrare naturii lui. Cântecul, un fel de a fi al rostirii, e în pericol de a se neantiza, pentru că nu e susţinut prin cuvinte. Mai întâi e cântec bolborosit. Comunică ceva, dar mesajul pare bruiat încă de la început. Şi atunci, cum ar putea poetul să refacă armonia pierdută dintre sine şi lume, altfel decât privind-o cu înţelegere, altfel decât reînvăţând semnificaţia lucrurilor simple?” Şerban AXINTE

“Ce acrobat poetic! Mereu în formǎ maximǎ! Schimbǎ ringul, variazǎ jocul de picioare, doar croşeele sunt cam aceleaşi. Poemele din Sentic s-au mai extins, mai ales pe orizontalǎ, s-au mai relaxat, au mai luat ceva balast. Din ce în ce mai contemporan, poetul menţine doar unele simboluri ale dragostei creştine: soarele, inima, drumul etc. Strategia: modernizarea continuǎ a formei şi rafinarea aceluiaşi conţinut. Altfel, e mereu plin de surprize. Produce acum şi poeme simfonice, instrumentaliste. Omul creştin orfic, artist pânǎ-n dinţi, venind din cartier, este eroul lui Florin Caragiu. Un aristocrat popular şi un cǎlugǎr cenaclist. Paradoxal şi prin asta foarte viu”.
Felix NICOLAU

“Sentic marchează deplina maturitate a unui poet român remarcabil. Prin această carte Florin Caragiu intră, nu am nici o îndoială în această privinţă, în competiţie onestă cu tot ceea ce s-a creat mai valoros în poezia ultimului deceniu la noi. Discursul lui este unul care se dovedeşte a fi, în sens estetic, fericit complicat. Zone de limpezime de cristal stau în coasta unor „blocuri” textuale masive unde germinează durerile fără leac. Gesturi diafane se complică organic în zone în care agonia inimii lumii noastre cea de toate zilele este regină întunecată şi neînduplecată. Florin Caragiu vrea mult pentru că poate mult. Majoritatea poemelor sale sunt, concomitent, îmbrăţişare şi ciocnire de sensuri multiple, nu o dată nu numai disparate, ci chiar adverse unele faţă de altele. Pretutindeni însă este perceptibilă o concentrare pregnant personală a sinelui, care devine marcă a unei sensibilităţi profunde şi recognoscibile. Florin Caragiu este de la un capăt la altul al volumului său Florin Caragiu. Este, în fond, izbânda majoră a oricărui poet care contează (şi pe care se poate conta) şi pentru care poezia a devenit nu unul din modurile posibile de a fi, ci unicul mod de a fi”.
Nicolae TZONEs”

Lansare de carte
POVEŞTI PENTRU GABRIELLA
- roman -
ISBN: 978-973-726-415-2, 183 pag.

Lansarea cărţii va avea loc la Romexpo (parter), în cadrul Târgului de carte GAUDEAMUS, sâmbătă, 28 noiembrie 2009, ora 15.00, la standul Editurii LIMES.

Primele opinii:

“Aparţinând unui rebel care nu are intenţia de a se “cuminţi” cu una cu două, cartea lui Ştefan Doru Dăncuş este provocatoare, iritantă, explozivă, capabilă să scoată din minţi pe cei mai slabi de înger.”
Mircea Petean

“Ce altceva decât corespondenţe abisale găsim în „Poveşti pentru Gabriela”?! Atunci când autorul spune că s-a făcut lumină în compartimentul atâtor trenuri cu care fugea de realitate şi când afară se întuneca până nu se mai vedeau munţii astfel încât se concluziona că nu poţi avea încredere în nimeni, ce altceva decât alchimie spirituală se petrecea în sufletul lui Doru?! Ce altceva erau cuvintele de dragoste adresate Gabriellei, însoţite de paragrafe din Cântarea Cântărilor, dacă nu răbufniri ale spiritului triumfător peste materie? Asta însemnând spirit biruitor peste materialitatea realistă a evenimentelor. Adică realism abisal.”
Remus Foltoş

““Poveşti pentru Gabriella” este, probabil, unul din puţinele romane de dragoste în care bărbatul şi femeia sunt priviţi ca entităţi separate de gâlceava comună a strazii şi furioasele convulsii sociale.
Cu această nouă apariţie editorială, Ştefan Doru Dăncuş demonstează că asumarea unei vieţi morale e preferabilă uneia în care cuplul uman, alienat şi predispus topirii în creuzetul pasiunilor de moment, s-a cantonat începând cu sfârşitul secolului XX.
Iubirea, înălţată la cote ce tangentează, pe alocuri, fantasticul, transformă această carte într-un fel de supermarket sentimental al unei umanităţi ce şi-a pierdut măreţia divină şi candoarea.”
Adrian Domniţean

“Îmi place Dăncuş pentru că se simte marginalizat, e a rebours, şi asta e o poza vandabilă, dacă nu e făcută în exces sau, uneori, tocmai pentru că e aşa, la limită. Pentru că e “rău”, rebel, împotrivă. Cartea e, însă, delectabilă.”
Mihail Gălăţanu