Arhivă pentru Mai, 2008

Poveste pentru un puşti de 14 ani

Posted in poveşti din ţara lui elian with tags on Mai 30, 2008 by danabanu

lui Doruleţ Emanuel Iconar pentru un 2 iunie fericit

A fost odată ca întotdeauna că dacă nu ar fi fost desigur s-ar fi inventat, un copil grădinar care locuia într-un soare cuminte şi foarte politicos.
Soarele apărea uneori, când avea el chef, printre norii pufoşi care trăgeau cerul de coadă pe deasupra Ţării lui elian.
Copilul nostru purta mereu în buzunarele surtucului său cafeniu un carneţel în care îşi nota conştiincios cuvintele care i se păreau lui mai luminoase, alerga în grădină, le ascundea bine în pământ şi apoi aştepta răbdător ca ele să crească şi să dea în floare.

Zgomotul lumii se întâmpla departe de grădina lui, anotimpurile tot desenau copaci uriaşi care dispăreau la primul semn al înserării. Puştiul rămânea mereu cu un zâmbet argintiu privind puţin trist spre forfota de neînţeles pentru el a mulţimii. Oamenii treceau pe lângă el grăbiţi fără să îi dea vreun semn, uneori chiar se întâmpla ca ei să râdă uşor în barbă de cuminţenia soarelui cel politicos în care copilul nostru tot rostogolea un cerc aparent fără niciun rost.

Uite aşa treceau zilele, copilul devenise deja un puşti matur, surtucul îi rămăsese cam scurt la mâneci dar nu voia cu niciun preţ să îl dea jos şi nici să iasă din soarele pe care îl locuia de atâta vreme, asta şi pentru că acolo îşi avea el grădina lui în care cultiva cu grijă şi zâmbet argintiu cuvintele pe care le stropea zilnic cu o stropitoare primită în dar, chiar în ziua cea dintâi a naşterii sale, de la Bunul Dumnezeu.

Povestea mai spune că într-o zi puştiul a ajuns la marginea soarelui său atunci a privit înafară speriat, s-a gândit că îi mai trebuie un singur pas ca să ajungă în lumea Oamenilor Maturi Serioşi deloc Zâmbăcioşi, s-a răzgândit, şi-a băgat mânuţele în buzunar a fluierat de 2 ori un cânticel de vreme departe şi s-a întors în grădina lui. Acolo s-a întâlnit cu elian care îl aştepta şi îl privea oarecum cu mirare întrebătoare. Au mâncat cireşe, au râs şi au scris poezii până când lumea a îmbătrânit, s-a plictisit şi s-a făcut de poveste.

Uneori dacă eşti atent poţi să vezi doi prieteni mici care stau în soare şi râd, ei ţin strâns lumea în braţele lor de parcă lumea nu ar fi decât un balon colorat numai bun de spart.

Şi am încălecat pe un cal înaripat
am zâmbit şi ţi-am urat:
La mulţi ani, Doru Emanuel Iconar!

azi, 30 mai 2008, cu 3 zile înainte de ziua ta de naştere(doar trăim într-o poveste)

elian

ascultă povestea pentru Doruleţ în lectura autoarei

despre dragoste şi despre moarte nimic

Posted in cartolinele-poezii ale danei banu with tags , on Mai 28, 2008 by danabanu

vânam animale fabuloase
carnea lor tânără vie strălucitoare în întunericul nopţii
era sfâşiată de săgeţile noastre
cu adevărat o vânătoare regală
cu adevărat glasul lor înainte de moarte
cobora peste lume într-o ploaie de sori

pete de o culoare incertă se prelingeau pe zidul din spatele tău
şi zidul se înclina şi se închina ţie de parcă erai zeul lui

aveai o pălărie violet uriaşă erai asediat mereu de tristeţi pasagere
fumai pipă şi uneori pictai pentru mine
medievale oraşe 2 sau 3 autoportrete câteva flori

nu puteai să mă iubeşti de fiecare dată la fel
iar eu tot dispăream prin landuri imaginare
mă întorceam doar înspre toamnă
atunci doar atunci ţi se părea că sunt aproape reală
dar nu eram decât încă una dintre acele femei înstrăinate
care poartă cu ele o proprie reprezentare a singurătăţii
imposibil de înţeles din afară

apoi am izbit cu pumnul în zidul din spatele tău
până l-am dărâmat din temelii

pe întinsele câmpii de hârtie era încă o dată linişte

acum gata cu poveştile despre animale ziduri landuri şi flori

bună dimineaţa

iată că viaţa e foarte aproape de noi

ascultă poezia în lectura autoarei

poem cu femeie înaltă şi vie

Posted in cartolinele-poezii ale danei banu with tags on Mai 27, 2008 by danabanu

motto:”maică plângând, spălând pietre”- Paul Aretzu

am văzut o femeie cu năframă neagră stând la capătul serii
printre crengile de cireşi înfloriţi adia un vânt de vară aproape
transparentă şi vie înaltă în vis tremurătoare călcând peste ape
atunci m-am oprit în dreptul ei şi am întrebat-o
pe ea cea care-şi născuse fiii la marginea zilelor sale
unde e maică unde e locul de trecut fără vamă

din ochi îi curgeau lacrimi din inimă sânge
nime-n lume n-o vedea nime-n lume n-o ştia
numai unul zidul ‘naltul ce desparte-un om de altul

la capătul serii când am ajuns o femeie înaltă şi vie
m-a luat de mână şi m-a dus până în mijlocul pământului
păsările cerului au pierit luminile s-au stins cu toatele
durerea plecase din carnea noastră nu mai aveam trupuri
atunci am scris poemul acesta şi ne-am întors înspre dimineaţa cea vie a lumii

printre crengile de cireşi înfloriţi adia sufletul nostru spre vară

ascultă poezia în lectura autoarei

bătrânele animale de pradă care mai suntem

Posted in cartolinele-poezii ale danei banu with tags , on Mai 22, 2008 by danabanu

prietene
să ne desprindem dintre foile galbene
să zburăm cu viaţa noastră jilavă inconsistentă dulce-amară
până dincolo de marginea tocitelor îmblânzitelor sentimente
ne vom ridica deasupra pădurilor de brazi
deasupra apelor limpezi şi reci de munte
deasupra luminilor încă vii

prietene
uneori când plouă razant peste blocuri pieţe publice abatoare şi oameni
întâmplarea ia forma unei răni sângerânde
atunci dinspre niciunde coboară deodată
o seară cu ziua ei cuminte aproape
şi ni se pare că totul e bine
şi ni se pare că totul e atât de frumos
atunci o nostalgie cu dinţi de fier muşcă aprig
din carnea cea tânără a copiilor care am fost
peste garduri întinsă la soare
pielea uscată a bătrânelor animale de pradă care mai suntem

prietene
călătorim
iată
cu steaguri negre pe umăr
atât de infirmi nespus de eroi
cămaşa ne e deja sfâşiată
sufletul îndeajuns şi păstrat la vedere
se vor găsi desigur explicaţii pentru toate acestea
tranşeele vor adăposti mereu cu o nespusă uimire
trupurile noastre
rug de trandafiri sălbatici
înflorit sclipicios înrourat şi tandru în pântecul lor

Cricul; CRI GRI(voce-Ştefan Mardale)

Posted in muzichiile danului, Uncategorized with tags on Mai 16, 2008 by danabanu

ceva alb ceva ireal ceva nou

Posted in cartolinele-poezii ale danei banu with tags on Mai 15, 2008 by danabanu

teama că se va repeta
iar şi iar şi iar
încă şi încă şi încă
o stranie întâmplare
sau poate bucuria pe care o simţi când încui uşa
o dată
de două ori
de trei ori
te lipeşti cu spatele de ea închizi ochii
strigătul urcă încet greu dureros
nu ajunge în exterior
nimic nu tulbură liniştea camerei tale

frica de oameni frica de atingerea lor
frica de ochiul străin care te urmăreşte
când vrei să zâmbeşti când taci când pleci când nu te întorci
când nu aluneci când nu mai poţi spune şi nu mai poţi scrie cuvinte

ceva alb ceva ireal ceva nou
zgomot de fond ceaţă frig emily dickinson şi câinele ei de vânătoare fum
mâna dreaptă ridicată în semn de recunoaştere
hei
sunt aici
hei
sunt aici
hei
sunt aici
o dată de două ori de trei ori
apoi liniştea
somnul

şi iar

aceeaşi
doar pentru tine
doar a ta
a nimănui altcuiva
îndepărtarea

poezie din tren

Posted in cartolinele-poezii ale danei banu with tags on Mai 11, 2008 by danabanu


la aproape 38 de ani într-un tren de noapte
am scris acest poem doar pentru mine

drumurile se îngustează
aş vrea să îţi pot spune
despre cum intră soarele dimineaţa în bucătărie
se aşează la masă şi tace

e foarte uşor să pleci
e mult mai greu să te întorci
2 nopţi pe tren şi totul ia forma unui acvariu

ieri mi-am cumpărat din cluj
ziare
o brichetă
un pix care cântă
cu ziarele voi şterge ferestra din spatele mesei mele de scris
asta pentru o primăvară curată
cu bricheta am să-mi aprind ţigări şcolăreşti
bucurându-mă sincer că încă mai eşti
pixul care cântă am să-l aşez în cutia de lemn primită de la anticarul matei
e foarte important să ştii
cum să trăieşti printre lucruri mărunte

drumurile se îngustează
oamenii se tot răsfoiesc prin biografiile lor
dacă eşti atent îi poţi auzi
cum se gândesc la tine