Arhivă pentru Iunie, 2008

4 prieteni

Posted in prietenii danului with tags on Iunie 29, 2008 by danabanu

Florin Caragiu, Adi Suciu, Io-danabanu de elian, Ştefan Mardale- sfârşit de iunie 2008

Anunțuri

4:47 AM Roger Waters The Remains of Our Love

Posted in muzichiile danului on Iunie 28, 2008 by danabanu

Monolog de pe ultima treaptă a scării de lemn

Posted in poveşti din mansarda Magdei-Lena on Iunie 20, 2008 by danabanu

Poveşti din mansarda Magdei-Lena(fragment)

De pe ultima treaptă a scării de lemn care ducea strâmt spre podul casei priveam soarele printr-o frunză de viţă de vie.
Eram sigură că lumina aceea orbitoare era inventată de mine pentru mine. Abia foarte târziu, acum înspre maturitate, am aflat că soarele e de fapt un cal uriaş de foc. Cred că e foarte greu să fii un cal uriaş de foc, eu cel puţin nu am reuşit niciodată să fiu cal, cu atât mai mult unul de foc şi uriaş pe deasupra, dacă stau bine să mă gândesc nici nu mi-am dorit, e mai bine să fii Magda-Lena.
Am văzut odată un cal murind, nu mi-a fost frică absolut deloc.Caii nu mor ca şi oamenii, mor mult mai frumos. De oamenii care mor mi-e frică.De cei care trăiesc nu.

În grădină e vară, Mihăiţă, prunul nostru cel zevzec, m-a asigurat că nu va lăsa vara să plece de acolo, el nu are niciodată dreptate, minte de îi cad toate prunele şi se fac dulceaţă, gem şi gomboţuri dar eu îi spun că îl cred pe cuvânt, atunci adoarme fericit cu vara lui cu tot.
La mine aici, pe ultima treaptă a scării de lemn, e toamnă.
Iarna stă bine aşezată, tot de mine desigur, pe umerii tatei, alături de maică-mea, tata râde şi le poartă prin ceruri la galop, de Crăciun îmi trimit mereu vederi colorate, ştiu cât de mult îmi plac, bine, e adevărat că ele nu ajung niciodată la mine, asta pentru că între timp au murit toţi poştaşii sau au îmbătrânit şi au ieşit la pensie.
Primăvara nu îmi place deci nu există.

Cel mai mult şi mai mult îmi plac străzile pavate cu piatră cubică şi casele cu ochi în acoperiş(e drept însă că îmi plac şi bărbaţii cu picioare lungi, de fiecare dată când văd un bărbat cu picioare lungi îmi vine să fluier după el admirativ, n-o fac niciodată, asta pentru că în poveşti nu e frumos să fluieri iar Magda-Lena e îndeajuns de tăcută, personajul ar deveni grotesc şi cu siguranţă şi-ar pierde liniuţa).
Piatra cubică îmi place pentru că e din granit şi când calci pe ea parcă ai ţopăi pe nişte munţi care s-au făcut covor la picioarele tale. Casele cu ochi în acoperiş sunt prietenoase deşi te urmăresc vigilente, nu poţi schiţa niciun gest imatur sau nepoliticos uneori mă intimidează, poate şi din cauza asta le iubesc.

La mine în Cetate e seară acum, Melcii au ieşit la plimbare, aşa le spun eu celor 2 bătrânei simpatici şi tăcuţi care se plimbă de mână printre mestecenii de la marginea oraşului, uneori mestecenii devin râu, izvor, fluviu sau mare, depinde mai ales de cum îmi piaptăn părul dimineaţa, dacă îl piaptăn cu cărare la mijloc devin mare, dacă îmi fac 2 codiţe devin izvor, când îmi fac coc mestecenii se transformă în fluviu.
Pe cei doi bătrâni i-am inventat ca să fie linişte şi ca să mă pot auzi mai bine când spun tot ce îmi trece prin cap. Sunt singurii oameni din Cetate deşi cred că în curând îi voi transforma în 2 scrâncioburi ca să mă lase în pace, am o vagă bănuială că vor să dea anotimpurilor numere şi să le ordoneze după bunul lor plac. Ei, ei, ei, oamenii şi obiceiurile lor ciudate. Trebuie mereu să pună totul în ordine, să dea nume, definiţii, să clasifice, justifice, să înţeleagă totul, spun ei.

Eu sunt desupra oraşului, la mine în Cetate sunt învingător, asta pentru că sunt singur, am învins tot ce era de învins, cândva am să mă transform într-un felinar uriaş şi am să ard cu lumină înaltă ziua în amiaza mare până hăăăt către soare şi înapoi.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Da, asta e, de aici de pe ultima treaptă a scării de lemn care duce spre podul casei lumea se vede ca o sferă uriaşă de foc nu-mi rămâne decât să zâmbesc şi să ard mai departe.

ascultă acest fragment în lectura autoarei

poezie de omorât timpul cu precădere pierdut

Posted in cartolinele-poezii ale danei banu, Uncategorized with tags on Iunie 17, 2008 by danabanu

*

din autobuze
în şir indian coboară
navetiştii patriei
coboară pe uşa din faţă
urcă înapoi prin geamurile prevăzute cu perdeluţe maronii
prin perdeluţe intră lumina amiezii
lumea lor devine o fotografie sepia

*

la cafenea multe probleme emoţionale
scriitorii îşi verifică unii altora
ciorapii chiloţii fosforescenţi monturile ticurile burţile suprafeţele cu rugozităţi geniale
în şanţ îşi face manichiura pedichiura
sauna şi masajul ei de viaţă
o poezie nescrisă
râde şi tace tace şi râde
strănută apoi înciudată
deh
alergia la praf şi mai ales la urină

*

ce bine e în bucătărie la noi
ardeii dau mâna cu ceapa ghimbirul sărută de zor friptura de raţă
parcă am fi într-o poveste de soi
cafeaua râde pe rafturi năucă
ce bine e în bucătărie la noi
avem aspirator de firmituri
avem termopane şi pervaz cu gresie la fereastră
porumbeii beau apă vrăbiuţele clipocesc vecinii latră

*

o zi în care n-ai iubit nimic e o zi pentru viitor pierdută
spuse tanti Marghioala de la 7 cea poreclită Pârjoala
oftă prelung îşi suflă nasul în şorţul siniliu
apoi trecu rapid la făcut copii de rezervă
numai buni de pus la murat
pentru bătrâneţea ce vineeee domnule fir-ar ea să fie
na că a şi venit
stai să mai fac niscaiva copii termin imediat
îi las să crească rapid
că rămânem fără întreţinerea plătită în viitorul îndepărtat dar totuşi apropiat
la muncă pentru noi mă copii
că şi noi ne-am iubit de-am vrut de n-am vrut pentru voi
soţul lui madam Pârjoală mai bău un raft de bere şi se culcă sforăind trist
prin visul lui trecea un autobuz cu perdeluţe maronii

*

primisem cândva de la maică-mea şi de la taică-meu un trup nou nouţ
l-am hrănit şi l-am adăpat îndeajuns de bine
l-am expus în vitrinele vremii l-am dat la remaiat când a fost cazul
l-am tot spălat pieptănat aranjat tuns frezat aşchiat

fraţi de prelucrare la cald a sentimentaloidelor decepţii
camarazi de fluieră vântul printre coridoare anoste
tineri şi tinere încartiruiţi în cutii de carton şi gamele ieftine
bună ziua vă spune de la capătul risipirii firul de iarbă numărul 12
în vremea asta cu o perseverenţă aproape indecentă şi uluitoare detentă
ronţăie din timpul nostru cel viu
finalul în trepte
eşecul
să-l omorâm cu respect să-l redăm gureşelor cireşe pietroase de iunie

morală proletară zdravănă şi chioară:
nu ştiu ce avea ciclopul de îmi tot trăgea cu ochiul

menajeria de lux

Posted in cartolinele-poezii ale danei banu with tags on Iunie 11, 2008 by danabanu

dincolo de luxuriantele plantaţii ale verilor noastre de astăzi
un cort uriaş am întins până hăt către soare
odihnim uneori la umbra lui cu prefăcută sfială

/până aici aproape nimic important aşa va fi şi de acum încolo?/

menajeria noastră era aproape reală
trăgeam rar câteun fum din ţigară şi-l aruncam apoi
în ochii lumii prevestitori de ploaie
adolescentină faptă nu-i nimeream defel
rostul povestea folosul
când şi când venea câteo moarte nurlie aprigă flămândă şi vie
trăgea de pânza roasă a cortului şi-o găurea cu detegete miloase

/până aici aproape nimic important aşa va fi şi de acum încolo?/

era unul de îşi zicea gheorghe măiastrul
asta pentru că îi lăsase în grijă mama mamei lui o ladă plină cu puf de păpădie
când se mai da în stambă câteodată noi i-o furam pe toată cu gândul că am putea să cârpim
ce rămânea din cortul nostru mândru după vreun zaiafet cu firmituri de soi şi zei întortocheaţi

mai era şi un papugiu notoriu vesel şi cu suflet candriu
îi ziceam Clasicu asta pentru că îşi cumpăra mereu eugenii şi caramele uscate
de la alimentara Clasic colţ cu semaforul ăla mereu galben
de ciudă le mânca singur pe Corso şi arunca ambalajele după fete dessuueteetee

despre Noemi puştoaica verde cu ochi de cafea înaltă-n boi
şi-umblând tujur şi noaptea mai ales numai şi numai în doi
povestea-i goală c-au scris-o ani la rând vecinii ei de viaţă mândreţe şi surâsuri

erau mulţi pe acolo în cortul vechi ce sta să crape-n soare
mereu ziceam că nu-i menajeria-ntreagă mereu părea că este
şi cum stăteam aşa cu toţii din noapte până-n zori
tot aruncând trei sferturi de ocheade spre lumea de afară
ce se mijea-n fascicule zurlii prin găuri şi pânza transparentă
numa’ ce se ridică deodată o falnică întrebare
şuierată scurt printre dinţii bătrâni sau printre cei tineri de viplă

măi animalelor de lux care suntem
/până aici aproape nimic important aşa va fi şi de acum încolo?/

ascultă poezia în lectura autoarei