Arhivă pentru Septembrie, 2008

plicul deschis nicio scrisoare

Posted in cartolinele-poezii ale danei banu on Septembrie 29, 2008 by danabanu

râioasele anotimpuri trăgându-şi sufletul peste noi
valeţi mai trişti nu am avut niciodată
Doamne Dumnezeul meu unde îmi e colecţia de cutii
şi chibriturile unde îmi sunt

marile bulevarde cu toate luminile stinse
şarpele alb al casei devenit acum doar un căpcăun plângăcios
îi dau castronul meu cu cereale şi lapte
îi dau îngerul bibelou de faianţă primit cadou de ziua-noapte a mea acum 39 de ani aproape
îi dau ce vrea el numai să tacă să plece să nu-şi mai fluture zdenţele chinuite pe aici

încă o dimineaţă la castel te citeşti în poeziile scrise de alţii
rânjetul tău urcă munţi străbate câmpii înoată în fluvii şi oceane planetare
oamenii fără cuvinte şi degetele lor scârboase încleştate pe gâtul poeziei
nu-i desprinzi de acolo nici cu forcepsul sau cu dalta

carne de om tânăr sfârâind pe grătare în faţa blocurilor româneşti atât de reale
prin ochii încercănaţi emo ai copilelor îmbrăcate în negru fără vreo noimă trec avioane
să nu tragi cu praştia-n ele au să cadă şi nu e regulamentar permis

intră seara în zi cum marfarul într-o gară de lux

intră versul meu în tine cum cuţitul în pâinea cea neagră a muncitorului pe şantier

intră moartea în om şi intră degeaba el a plecat de acasă

plicul deschis nicio scrisoare
doar plicul deschis şi aruncat apoi la întâmplare într-un sertar plin cu epistole necitite

ascultă poezia în lectura autoarei

vintage postcards(2)

Posted in culori, din cutiuţele danului, fineţuri on Septembrie 28, 2008 by danabanu

vintage postcards(1)

Posted in culori, din cutiuţele danului, fineţuri on Septembrie 28, 2008 by danabanu

The Arcade Fire – Rebellion

Posted in muzichiile danului on Septembrie 27, 2008 by danabanu

Bon Jovi – It’s My Life

Posted in muzichiile danului on Septembrie 26, 2008 by danabanu

din însemnările unui călător înspre capătul nopţii(lamento)

Posted in cartolinele-poezii ale danei banu on Septembrie 25, 2008 by danabanu

atât de mulţi oameni clipind scurt într-o ţară cu jaluzelele trase
nu înţeleg nimic din tremurul genunchilor din zgomotul permanent al străzii
din răsuflarea fierbinte a zilei de astăzi ce cade ghilotină pe gâtul fragil
fac parte din grupul oamenilor care tac nu aplaudă

să îţi cinsteşti morţii copile să nu îi laşi plecaţi din lumea aceasta prea singuri

ne observăm unii pe alţii
ne studiem
cu dragoste
cu ură
sau
cu indiferenţă mimată
dar
ne observăm
ne studiem unii pe alţii
iar asta ar trebui să fie îndeajuns
pentru a trece dincolo de vămile timpului nostru

atât de mulţi oameni care nu au nimic de spus dar spun
care dorm o vreme în biografii liniare cuminţi
şi mor apoi odihniţi răsuflând uşuraţi
milioane de oameni care iau cerul uşor pe umerii lor
priveşti înspre ei şi taci
i-a înţelepţit Dumnezeu

să îţi cinsteşti morţii copile să nu îi laşi plecaţi din lumea aceasta prea singuri

am văzut oameni sărbătorindu-şi condamnarea la moarte
oameni vânzând în piaţa publică sufletul pruncilor care au fost
oameni pentru care sărăcia disperarea dezgustul erau jumătate din pâinea cea de toate zilele
am văzut oameni şi am stat lângă ei pe bordura unor zile gri fără nicio lumină
i-am iubit după ştiinţa şi priceperea mea n-am renunţat la ei
când cocoşii au prins a cânta înspre capătul nopţii
când s-a îngustat drumul
când ochii au obosit şi trupul s-a împuţinat
am rămas singur
acum în timp de pace sap tranşee
desigur inutil
dar
atât de frumos

ascultă poezia în lectura autoarei

să pleci la drum pe înserat

Posted in cartolinele-poezii ale danei banu on Septembrie 23, 2008 by danabanu

nu doar mie îmi este străină singurătatea ce respiră prin odăile toamnei
frumuseţea ei îndepărtată aura trupului ce a fost cândva al unui copil
în aşternuturile dimineţii în straiele moi ale amiezii sau în foşnetul înserării
în toate acestea vie rămâne doar noaptea scrisă cu fragilitatea căderii în gol
cu arămiul fructelor coapte mult prea devreme

nu doar mie îmi este aproape singurătatea celor care nu mai au loc în pământ şi urcă în ceruri
stând la capătul zilei desfăcută descheiată neîncepută atât de blândă ispita cuminte fumându-şi ţigara
toate lumile aşternute covor la picioare toate luminile aprinse candelabrele sclipind princiar
o masă lungă la care stăm toţi în tăcere doar nimicul aici ridicându-se în spirale concentrice de fum

datori vânduţi albei întinderi de hârtie negre cerneluri transparenţe şi halucinante galopuri
ar fi bine să uiţi de toate acestea lacrimi de ocazie se mai găsesc prin bazaruri
o tâmplă mai nouă umeri mai tineri un trup mai puternic nu

o masă lungă şi albă la care ne-am aşezat fără nicio vină
când ne-am ridicat eram deja goi pustiiţi şi nu mai înţelegeam nimic din cuvintele noastre
am coborât deodată privirea în pământ şi am plecat mai departe
nu ne-am mai întors niciodată acolo trăiam deja într-o altă poveste


ascultă poezia în lectura autoarei