Arhivă pentru Octombrie, 2008

un singur scaun la masă(Luminaţie)

Posted in creioanele danului on Octombrie 31, 2008 by danabanu

trec prin lumină ocolesc cu vârful auriu al peniţei oamenii-puncte
nu trebuie să te mire această întâmplare naivă
dincolo de zid soarele cu o pălărie de fetru pe cap
surâde fin şi ne iartă încă o dată faptele bune

zgomot de paşi din ce în ce mai departe
fii cuminte şi bun decupează din hârtie cerată pătrate iluzii şi cercuri

un singur scaun la masă şi-un kilogram de patimă neagră
un singur scaun la masă
şi întinsă leneş la picioarele tale
privindu-te fix
nostalgia

au fost oameni odată
au trăit cândva într-un glob de cristal
acum îi mai poţi privi doar în oglinda ovală
uneori sunt mai vii decât tine

printre zăbrele poţi observa o lume despicată feliată subţire
din insula ta nu e rost de scăpare şi tot ce mai poţi face
e încă un voiaj prin subteranele tăcerilor aspre

din trupul meu se înalţă o lumânare aprinsă
pentru ziua de mâine

ascultă acest text în lectura autoarei

Anunțuri

gând discret de joi spre seară luat direct din călimară

Posted in creioanele danului on Octombrie 30, 2008 by danabanu

există iubiri care traversează uneori micul parc din faţa apartamentului meu
uşoare vaporoase rebele unii ar spune de dragul rimei tembele
există iubiri care strălucesc oricât le-ai acoperi cu pământ sau cu hârtie de scris
cu alte iubiri sau cu alte chipuri asemănătoare

cartolină din oraşul de ceară

Posted in cartolinele-poezii ale danei banu, Scrisori pentru Mutti on Octombrie 29, 2008 by danabanu

am ajuns în oraşul acela târziu
păream atât de vie colorată şi densă
pantofii îmi străluceau în penumbra peronului
fiecare fir de păr era prins cuminte în elasticul verde
în buzunar câţiva lei o piatră un creion nişte chibrituri două trei farduri
nicio zi de ieri nu sufoca peisajul
deodată
fragedă şi aburindă mi-a apărut în faţă
tristeţea
venea înspre mine cu mers legănat
eşarfă pe gâtul ei de lebădă stearpă
înserarea

fraţii mei au întins mese îmbelşugate
au mâncat şi au băut până spre dimineaţă
era într-o miercuri sau poate era spre sfârşitul unei săptămâni de pripas
nu mai ştiu
din cer curgeau plete albe şi sori coloraţi
trotuarele miroseau a plictis îndoit cu apă de trandafiri sălbatici

(tu să vorbeşti Mutti cu gunoierii care tot încarcă viaţa asta în saci
spune-le să mai aibă răbdare păpuşile de lemn nu se descompun cu una cu două)

străzile urcau strâmt spre colina unde îşi dormeau somnul de veci nişte oameni
împachetată în foiţe subţiri în fum de ţigări leneş fumate prin grădinile publice
albă şi însingurată albă şi atât de însingurată
memoria

uite daniil
aici e capătul pământului
bem o cafea povestim despre lucruri mărunte şi ape tulburi
ia mâna mea aşaz-o pe umărul tău
ia mâna mea aşaz-o pe umărul tău
îţi va fi bine

ei spuneau că zboară prin lume tot felul de păsări ciudate
că vremurile ne scriu ne gândesc ne mestecă încet şi desigur
că vom ieşi din oraşul acela mult prea devreme
ca să mai înţelegem şi noi câte ceva
ei aveau întotdeauna dreptate

dar noi am plecat
şi nu ne-am mai întors niciodată

ascultă poezia în lectura autoarei

Léo Ferré – Avec le temps

Posted in muzichiile danului on Octombrie 28, 2008 by danabanu

stai lângă mine

Posted in cartolinele-poezii ale danei banu on Octombrie 27, 2008 by danabanu

mizantropia mea aşteaptă indiferenţa lumii să răspundă la apel
uite
ăsta e părul danei banu
a fost cândva negru acum e roşu cu accente veneţiene
astea sunt mâinile danei banu
ele scriu dintotdeauna cuvinte bat pe umeri prieteni întâmplători
aprind ţigări cu gesturi automate
stai lângă mine
stai lângă mine
stai lângă mine
aş scrie vreo 2 poeme lipicioase tandre alchimice întrucâtva
dar
nu e timp
nu e timp
nu e timp
potrivit

incubator de lux autodicteuri rafinate
pumnul trecând prin sticla ferestrei
apoi somnul zdrenţuind rochii de mireasă
purtate mereu încă din uterul matern
scoateţi-vă mâinile din creierul meu
lăsaţi pădurile să moară încet
inundate de un sânge proaspăt sălbatic năvalnic

e seară deja prin ochii mei negri trec
bărbaţi zvelţi mirosind a tutun de pipă şi mosc

tu stai lângă mine dana banu
cu părul tău roşu ca o fugă
de vulpe iarna prin zăpadă
cu tot


Fleetwood Mac – Go Your Own Way

Posted in muzichiile danului on Octombrie 26, 2008 by danabanu

Fugiţi!(fragment)

Posted in din vechile poveşti ale danului on Octombrie 25, 2008 by danabanu

Lumea îşi continuă mersul. Lumea aceasta care va trăi şi după atît de sigura moarte a fiecăruia dintre noi.
Trăim în singurătate. Lucrul acesta stă scris pe toate feţele din jurul tău. Gesturi, cuvinte, întîmplări cotidiene şi cele care nu se uită, care îţi rămîn în memorie, toate te fac să închizi ochii încă o dată.
Oamenii pe care îi ştiai pe aproape dispar, chiar şi tu dispari într-o bună zi. Îi pierzi şi te pierd, pentru a nu-i mai revedea niciodată iar ceea ce ne desparte nu e moartea cum poate s-ar crede ci singurătatea, fuga, marea fugă către un loc nou, un loc ideal care ştii sigur că nu există în realitate, pe care nu-l vei găsi niciodată.
Dar dacă ceva nu e bine, dacă frica, durerea, disperarea, ura, moartea, umilinţa, dezgustul, au pus stăpînire pe voi, fugiţi.
Există undeva un loc ideal, un loc unde întrebările au răspuns şi unde cuvintele tale nu mor odată cu tine.
Fugiţi! Dumnezeule, mi-ar fi plăcut să văd acolo pe străzile Oraşului Părăsit, o explozie de oameni fugind, alergînd fără oprire, luîndu-şi zborul, ridicîndu-se deasupra caselor cu acoperişuri din tablă, deasupra turlelor bisericii.
Oameni fugind spre un alt loc, un loc ideal care de fapt nici nu există, pînă ce Oraşul ar fi rămas pustiu, într-adevăr părăsit, atunci victorioasă aş fi intrat eu, scuturîndu-mi pletele în vînt, sălbatic, aş fi trecut peste colinele Oraşului, aş fi intrat în cetate şi aş fi adormit într-un tîrziu pe iarba uscată din curtea bisericii pînă cînd într-un tîrziu, singură în tot oraşul acela mare aş fi putut striga:
– Da, rataţilor, înfrînţilor, provincialilor, visătorilor, disperaţilor, există un loc ideal el e Oraşul Părăsit. Oraşul tău, oraşul din care au fugit cu toţii, oraşul în care ai rămas singur, rătăcit şi victorios, doar tu şi acoperişurile de tablă şi străzile pavate cu piatră cubică şi ruinele cetăţii şi tot ce vrei tu acolo în oraşul unde te afli părăsit de toţi.
Fugiţi către locul acela, lăsaţi disperarea să vă încolţească în suflet, ratarea să vă ucidă nopţile, teama să vă ardă sufletul dar nu vă opriţi din fugă.
Fugiţi!

*din volumul de proză scurtă Oraşul Părăsit, Cluj, 2000