Arhivă pentru Februarie, 2009

__________

Posted in de-ale mele mărunţele, jurnal on Februarie 22, 2009 by danabanu

6a010536b2c084970b010537217f65970b-500wi

sunt obosit şi trist, nu mai pot scrie nimic, nici sănătatea mea din păcate nu este chiar ok

e momentul să termin de citit cărţile pe care mi le-am cumpărat în ultima vreme…altfel risc şi eu să ajung ca atâţia alţii din jurul meu, adică să scriu mai mult decât citesc 🙂

deci

intru în relaş

spectacolul nu se anulează
va continua
poate chiar mâine, doar mă ştiţi cât sunt de ciudată 🙂

salut

Arizona(celor plecaţi departe)

Posted in cartolinele-poezii ale danei banu on Februarie 19, 2009 by danabanu

n-am mai băut de mult cafea la Arizona
cafeneaua aceea din Cluj
nici nu cred că am să mai trec prea curând pe acolo
îmi amintesc de gluma lui Călin Nemeş când într-o zi în timp ce eu citeam România literară
luată cu împrumut de la vânzătorul de ziare
mi-a aşezat pe masă lângă cafea un excrement de plastic
cumpărat din Ungaria pentru prieteni ca mine
când m-am uitat la el m-am făcut că nu îl văd toţi se comportau firesc
ce e m-au întrebat nu te simţi bine
eu mă gândeam că mintea mea e deja rătăcită
mă tot uitam pe sub masă şi pe geam după ea
apoi
mi s-a făcut rău
ei nu spuneau nimic au început să vorbească despre ora exactă şi starea vremii
atunci mi-am dat seama că
nu e în regulă ceva pe acolo
când au început să râdă eu plângeam deja disperată

ştiu că aveam întotdeauna hârtiuţe roz prin buzunare
şterpelite de la gazda mea de atunci(o băbătie de treabă)
le scoteam şi scriam pe ele poezii cu pixul meu verde
(luat cu împrumut pentru o viaţă întreagă
de la un poet acum decedat)
eram săracă trăiam din poezie
nu aveam bani de carneţele cu coperţi lucioase
(sau laptopuri cum avem cu toţii acum)
mi-a zis într-o zi Alexandru Vlad
mă fată ia-ţi şi tu măcar un pix albastru că eşti prea colorată
aveam 2 perechi de blugi rupţi şi vreo 5 bluze
dar toţi îmi spuneau că mă îmbrac cu stil
probabil din milă unii
alţii din respect pentru poezelele mele de-atunci

prin Arizona era bine şi cald
mai ales iarna când de la fumul ţigărilor ne usturau ochii
beam o cafea şi nici măcar nu ne mai era foame
când aveam bani foarte rar
mergeam cu toţii la bere în Pescaru’
acolo Mury mă obliga
să îi tot spun poveşti de-ale mele
zicea mereu că am voce frumoasă
şi că sunt cel mai simpatic poet feminin
din oraşul acela
asta era adevărat

mulţi ani am petrecut pe acolo
am învăţat de la vagabonzi pasul săltat
de la alţi poeţi cum să rabzi cu artă de foame
de la studenţi ce bune sunt prăjiturile de casă trimise de părinţi
ai mei oricum plecaseră deja mult prea departe
şi nu avea cine să îmi facă mâncare caldă
aromată
condimentată
mergeam la cenaclul lui Mihadaş eram boemă
prea slabă şi uneori prea tăcută
le inventam nume noi la toţi ei nu se supărau râdeau şi îmi criticau cu blândeţe textele

cea mai bună cafea era cea băută cu Ioan Viorel Bădică
tot timpul îmi spunea privind prin geamul mare al Arizonei
vine cineva pleacă cineva
viaţa şi moartea danule e o rotire perpetuă
astea fiind două versuri din Romulus Guga
poetul meu de acasă
ne cumpăram covrigi şi îi mâncam aproape frăţeşte de fiecare dată îmi lăsa mie mai mult
tu eşti mai mică spunea mai trebuie să creşti
am aflat într-un târziu că l-a îngropat primăria nu avea altcineva cine

apoi au venit vremuri mai bune
se adunau anii riduri riduri ascunse bine pe dinăuntru
se adunau şi banii beam deja cafele cu duiumul ba chiar îi cinsteam şi pe alţii
nu mai aveam nevoie de cont la Arizona
prietenii însă erau tot acolo
e drept începeau să lipsească din ce în ce mai mulţi la apel dimineaţa

primul a plecat Călin

Neil avea o bicicletă roşie avea barbă neagră ochelari rotunzi şi era pictor
nu vindea nimic în Cluj dar în Germania oamenii stăteau la coadă să-i cumpere tablouri
mi-a făcut coperta la cartea a 3-a şi când am spus mulţumesc s-a supărat
a zis să dau o cafea în Arizona şi 2 beri la Pescaru’ pentru aşa o ofensă
le-am dat
târziu am aflat că s-a dus şi el spre departe

când am plecat din oraş ultimul drum în seara aceea
înainte de a porni pe drumul spre gară a fost la Arizona
era ora închiderii
ţin minte
nu am băut cafea deşi aveam bani
eram deja un om aproape matur cu salariu
şi ochelari de soare albaştrii
am strâns cu grijă paltonul la piept
şi m-am gândit la ei prietenii mei
preţ de o ţigară
am plecat apoi în lume iar
singur şi prieten cu necunoscutul
nu i-am mai văzut niciodată de atunci

nici nu ştiu de ce vă scriu toate acestea acum
poate pentru că uneori aici
parcă am fi la o cafea în Arizona

cum e să suferi din dragoste?

Posted in creioanele danului, muzichiile danului on Februarie 14, 2009 by danabanu

monolog al danei înspre primăvară

habar n-am cum e să suferi din dragoste
mi se pare totuşi anost să cazi cu zgomot la podea
în aşa fel încât să te audă toate vietăţile înconjurătoare
să îţi sufli nasul din 2 în 2 minute în şerveţele de unică folosinţă
să bei până crapă ficatul în tine
să urli prelung înspre lună când alţii dorm obosiţi după încă o zi înfloritoare de muncă:
„fii tu lângă mine, gândeşte-te la mine”ăsta fiind un vers din cărtărescu pun ghilimele
virgule nu pun nici dacă mă îndrăgostesc
uite aşa
ca să-mi strige toţi de peste garduri
eşti insensibilă
mortală
muribundă
şi mai ales
fără de suflet în tine

păi
mai bine
iminent
decât eminent iubitor de-un singur om
pe care să-l aşezi făclie la creştetul nopţii
mai bine mort decât viu
mai bine viu şi lucid decât îndrăgostit

ce e cu îndrăgosteala asta care mută stelele din cer în ochii vreunui anonim enervant
cu ticuri şi fixuri cu burtă prea mare sau părul prea lipsă?
ce e cu ea habar n-am

de ce oamenii se comportă ca nişte mecanisme stricate?
cum vine primăvara
hop şi pupăturile cifra 2 ridicată la rang de înaltă putere ghiocei inimioare de pluş
curg poezii de alcov şi dulceţuri mucegăite

eu m-am născut toamna
ca să fie clar
la mine acasă martie 16 se întâmpla în mijlocul toamnei
urăsc din tot sufletul meu:
primăvara cu ghioceii ei firavi şi cu iarba ei verde cu tot
când simt că apare mă ia o depresie cale de 3 luni şi ceva
şi nu mă las nu mă las până nu scriu repede scurt şi direct
10 poezii cu tenişi albi în picioare
nu mă las
daţi-mi dracului cadou de ziua mea un bax de şerveţele din alea de unică folosinţă
şi mai ales
spuneţi-mi şi mie
cum e să suferi din dragoste?
că vreau să învăţ
nu de alta
da’
să ajung şi eu în rândul lumii

*textul nu e scris anul acesta(m-am ţinut de cuvânt), e scris anul trecut 😀

To My Valentine

Posted in de-ale mele mărunţele on Februarie 14, 2009 by danabanu

follow-zour-heart

„follow your heart”-Duda Daze

love-is-in-the-air

„love is in the air”-Duda Daze

can’t take my eyes off you

Posted in din sertarul cu daruri primite de la cititorii mei on Februarie 13, 2009 by danabanu

🙂

un puşti simpatic mi-a trimis un fel de „cadou” pentru Valentine’s Day, sincer, nu mă gândeam să primesc ceva, mai mult, şi cu o zi înainte, chiar m-a luat prin surprindere, da, o surpriză chiar frumoasă, mi-a plăcut, m-am bucurat şi îi mulţumesc, promit că anul acesta nu voi mai scrie nicio poezea anti valentine’s day…amân pentru la anul 😀

complimente1

urmele zilelor noastre(dezechilibru)

Posted in creioanele danului on Februarie 11, 2009 by danabanu

să fie clar pot ajunge până la capătul străzii
chiar pot
deschid uşa cobor în fugă scările
afară
în tricoul cu lennon fără geacă
blugi negri tenişi albi o brichetă în buzunar
10 lei şi părul murdar
printre blocuri zgomote copii enervanţi
traversez
un minut după ora 9 a dimineţii
un bărbat foarte înalt
la capătul străzii
fumează e frig aşteaptă vocea
cum mai eşti ce mai faci
bordura devine uriaşă
sar lovesc fug
înapoi
urc scările nu închid uşa
să fie clar pot ajunge până la capătul străzii
chiar pot

?

dezechilibrul lui
frica
urletul
sângele lui pe braţe pe gât pe umerii mei

?

dincolo de tine
întunericul
eu
şi urmele zilelor noastre
prelungind la nesfârşit strada

.

ce faci
cum mai eşti

good bye blue sky

Posted in culori, imagini on Februarie 10, 2009 by danabanu

raul-allen
Raul Allen

floria-sigismondi
Floria Sigismondi

kamil-vojnar
Kamil Vojnar

dayvid-lemmon
Dayvid Lemmon

leszek-kowalski
Leszek Kowalski