dimineţi cu ochii închişi

uneori somnul ajunge doar spre dimineaţă
acolo unde întâmplările au numele noastre
uneori ieşi din tăcere cu trupul greu
cuvintele deschid ferestre
memoria devine o apă adâncă şi rece

iarba înaltă care va acoperi sălbatic
într-un târziu
depresia patima incertitudinea
micile amănunte ale unor oameni
care trăiesc în locul nostru
doar iarba înaltă a rămas
şi desigur o colecţie de pietre
mai albe decât mâinile încă vii ale celor
care calcă grăbiţi peste umbrele noastre

e timpul să fim previzibili
să dăm jos de pe umerii noştri
haina bărbătească pe care am purtat-o un timp
alergând spre capătul lumii

când toate femeile încep să-ţi poarte numele şi înfăţişarea
te întrebi dacă putea să fie altfel
zâmbet liniştit rochie neagră blazare cu portţigaret auriu
soarele-un zmeu de hârtie pe care îl înalţi deasupra oraşului
noaptea

şi peste ape niciodată luna
doar în oglinzile acoperite cu pânza ţesută îndelung răbdător
pentru vremea de acum

ascultă poezia în lectura autoarei

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s