După o jumătate de an de când s-a demarat proiectul RoLiteratura, astăzi, din păcate, a venit timpul să îmi iau rămas bun.
Acum două zile am fost expulzat din echipa administrativă şi editorială a acestui site împreună cu o serie de colegi. Situaţia ingrată în care mă aflu nu îmi oferă posibilitatea de a mai gira proiectul Roliteratura şi, de asemenea, nu mai sunt în măsură să asigur, ca până acum, finanţarea premiilor RoLiteratura cât şi a evenimentelor RoLiteratura.
Consider acţiunile întreprinse de Cornel ca fiind abuzive şi nu am cum să nu remarc că, deşi eram partener cu drepturi egale, mi s-au închis conturile, inclusiv cel de autor, fără să pot face ceva, ba mai mult fără să mi se ofere dreptul la replică.
Am fost atacat sistematic pe site, timp în care partenerul meu s-a dat dispărut. A avut însă grijă să ofere un ultimatum de 24 de ore pentru închiderea conturilor. De această dată a fost prompt.
Întrucât Cornel Ghica nu a fost de acord cu asumarea obligaţiilor legate de organizarea ediţiei a IV-a a Premiilor RoLiteratura, îmi asum dreptul de a le numi Premiile George Potra, în memoria bunicului meu, istoric şi om de cultură. Aceasta va fi considerată prima ediţie a Premiilor George Potra pentru literatură, istorie şi filosofie. Din toamnă vom relua pe un nou site premierea lunară a celor mai bune texte.
Pentru evenimentele anterioare aştept de la Cornel onorarea promisiunii de a returna banii cu care l-am împrumutat pentru organizarea şi acordarea premiilor. Evenimentele II şi III au fost finanţate în totalitate de mine. Îmi asum jumătate din toate investiţiile. La întâlnirea de ieri Cornel s-a angajat să îmi returneze în maxim două săptămâni partea lui.
Îmi cer scuze faţă de toţi oamenii pe care i-am atras în acest proiect în care, până zilele trecute, am crezut din toată inima…
Anunţ că echipa editorială exclusă de pe RoLiteratura îşi va concentra eforturile către o nouă comunitate, care nu se numeşte RoLit, aşa cum s-a pretins. Este vorba de site-ul care urma să înlocuiască varianta beta a Roliteratura. Un site care va fi mult mai atractiv ca design şi cu o multitudine de upgrade-uri tehnice.
Forumul care este „dat dispărut” este în continuare disponibil la adresa
http://forum.dotdesign.ro/Forum/Forum.aspx
Celor care au ales să rămână pe RoLiteratura le doresc succes în continuare.
Victor Potra