Ştefan Doru Dăncuş- Poveşti pentru Gabriella

Lansare de carte
POVEŞTI PENTRU GABRIELLA
– roman –
ISBN: 978-973-726-415-2, 183 pag.

Lansarea cărţii va avea loc la Romexpo (parter), în cadrul Târgului de carte GAUDEAMUS, sâmbătă, 28 noiembrie 2009, ora 15.00, la standul Editurii LIMES.

Primele opinii:

„Aparţinând unui rebel care nu are intenţia de a se „cuminţi” cu una cu două, cartea lui Ştefan Doru Dăncuş este provocatoare, iritantă, explozivă, capabilă să scoată din minţi pe cei mai slabi de înger.”
Mircea Petean

„Ce altceva decât corespondenţe abisale găsim în „Poveşti pentru Gabriela”?! Atunci când autorul spune că s-a făcut lumină în compartimentul atâtor trenuri cu care fugea de realitate şi când afară se întuneca până nu se mai vedeau munţii astfel încât se concluziona că nu poţi avea încredere în nimeni, ce altceva decât alchimie spirituală se petrecea în sufletul lui Doru?! Ce altceva erau cuvintele de dragoste adresate Gabriellei, însoţite de paragrafe din Cântarea Cântărilor, dacă nu răbufniri ale spiritului triumfător peste materie? Asta însemnând spirit biruitor peste materialitatea realistă a evenimentelor. Adică realism abisal.”
Remus Foltoş

„“Poveşti pentru Gabriella” este, probabil, unul din puţinele romane de dragoste în care bărbatul şi femeia sunt priviţi ca entităţi separate de gâlceava comună a strazii şi furioasele convulsii sociale.
Cu această nouă apariţie editorială, Ştefan Doru Dăncuş demonstează că asumarea unei vieţi morale e preferabilă uneia în care cuplul uman, alienat şi predispus topirii în creuzetul pasiunilor de moment, s-a cantonat începând cu sfârşitul secolului XX.
Iubirea, înălţată la cote ce tangentează, pe alocuri, fantasticul, transformă această carte într-un fel de supermarket sentimental al unei umanităţi ce şi-a pierdut măreţia divină şi candoarea.”
Adrian Domniţean

„Îmi place Dăncuş pentru că se simte marginalizat, e a rebours, şi asta e o poza vandabilă, dacă nu e făcută în exces sau, uneori, tocmai pentru că e aşa, la limită. Pentru că e „rău”, rebel, împotrivă. Cartea e, însă, delectabilă.”
Mihail Gălăţanu

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s