Arhivă pentru Septembrie, 2010

scurtă baladă

Posted in cuvinte de adus aminte adevărul, cuvinte-poezii, prietenii danului on Septembrie 23, 2010 by danabanu

un nou volum semnat Ştefan Doru Dăncuş

Posted in de luat aminte, din lumea noastră cea de toate zilele, prietenii danului on Septembrie 12, 2010 by danabanu

A apărut volumul de poezie „Scrum” (ediţie bilingvă româno-franceză), la Editura GRINTA din Cluj Napoca. Condiţii grafice de lux.
Scris de Ştefan Doru Dăncuş. Hulit sau lăudat pe diverse site-uri de cultură. Publicat, în fragmente, de mai toate revistele literare din România. Respins, desigur, de „revistele consacrate”.
Terorizant pentru cei care fac politică. Exorcizant pentru cei care fac averi. Punct de sprijin pentru cei a căror viaţă a devenit egală cu moartea. Stop cardiac pentru secolul acesta bezmetic. Trăznet direct în poezia actuală. Sursă de venit pentru librari – viitoare sursă de venit pentru anticari. Scris rapid, ca o ţigară fumată în fugă, pe o ploaie rece.

Primele lansări ale volumului se vor desfășura la: Bistriţa – 18 Septembrie 2010; Târgovişte – 21 Septembrie 2010.

”Universul liric propus de Ștefan Doru Dăncuş decriptează stări vecine cotidianului ”unde bătaia aripilor de înger nu face doi bani”. Aici trebuie să ai ”nervii de fier”. Este o poezie sinceră, asumată și răzvrătită…
E ceea ce îndeobşte denumim, trăire şi printr-o firească extrapolare, poezie trăită. Discursul poetic foloseşte uneori, chiar şi din inerţie, briciul lui Occam. Volumul de faţă demonstrează fără tăgadă că autorul are grupa de sânge a poeţilor adevăraţi.” (Gabriel Cojocaru)
Cost real: 15 lei. Tiraj nelimitat. Cartea poate fi comandată la următoarea adresă de email: gd.gabriella@yahoo.com. Banii pot fi expediaţi în contul:
SC YEUDENI SRL
Banca Transilvania Târgovişte
Cont IBAN: RO10BTRL01601202T47115xx
C.U.I.: RO26372890
Nr. de Ord. în Reg. Com.: J15/3/2010
Loc. Târgovişte
Jud. Dâmboviţa
Ştefan Doru Dăncuş nu mai poate să vă dea tuturor, gratuit ca şi până acum, cărţile sale. Dar va încerca.

o zi de toamnă ca oricare alta

Posted in creioanele danului on Septembrie 2, 2010 by danabanu

cuvintele au să prindă contur liniştea lor ne va apăra
de lumina care coboară în valuri de fuioarele translucide ale toamnei
o pasăre ostenită o pasăre oarbă ne învaţă ce e cu moartea şi cu zidirile ei

îmi spun privindu-mă în râul albastru de la marginea oraşului
dragostea mea tu nu m-ai trădat niciodată
şi acesta e doar începutul lumii

tot mai sumbru şi mai adânc îndoiala pătrunde în pântecul zilelor noastre

până la urmă un fel de părere de rău
ca atunci când te opreşti deodată în mijlocul străzii şi-ţi spui
uite că nimic nu s-a schimbat în viaţa aceasta a mea
e vorba doar despre frica de a privi peste umăr
că nu se ştie ce o să vină de acolo
poate un hohot de râs poate
piatra aia pe care ai aruncat-o cu praştia în copilărie
şi-ai tot aşteptat-o aproape juma’ de secol să se întoarcă la tine

din când în când înspre toamnă
priveşti prin gaura cheii la cât de fericiţi sunt oamenii împreună
aşa
cuminţi uşor îndepărtaţi

doar la tine vine o tristeţe mare
te ia ocrotitor pe după umeri
apoi cu sfială pleacă şi ea mai departe

ascultă acest text în lectura autoarei