un nou volum semnat Ştefan Doru Dăncuş

A apărut volumul de poezie „Scrum” (ediţie bilingvă româno-franceză), la Editura GRINTA din Cluj Napoca. Condiţii grafice de lux.
Scris de Ştefan Doru Dăncuş. Hulit sau lăudat pe diverse site-uri de cultură. Publicat, în fragmente, de mai toate revistele literare din România. Respins, desigur, de „revistele consacrate”.
Terorizant pentru cei care fac politică. Exorcizant pentru cei care fac averi. Punct de sprijin pentru cei a căror viaţă a devenit egală cu moartea. Stop cardiac pentru secolul acesta bezmetic. Trăznet direct în poezia actuală. Sursă de venit pentru librari – viitoare sursă de venit pentru anticari. Scris rapid, ca o ţigară fumată în fugă, pe o ploaie rece.

Primele lansări ale volumului se vor desfășura la: Bistriţa – 18 Septembrie 2010; Târgovişte – 21 Septembrie 2010.

”Universul liric propus de Ștefan Doru Dăncuş decriptează stări vecine cotidianului ”unde bătaia aripilor de înger nu face doi bani”. Aici trebuie să ai ”nervii de fier”. Este o poezie sinceră, asumată și răzvrătită…
E ceea ce îndeobşte denumim, trăire şi printr-o firească extrapolare, poezie trăită. Discursul poetic foloseşte uneori, chiar şi din inerţie, briciul lui Occam. Volumul de faţă demonstrează fără tăgadă că autorul are grupa de sânge a poeţilor adevăraţi.” (Gabriel Cojocaru)
Cost real: 15 lei. Tiraj nelimitat. Cartea poate fi comandată la următoarea adresă de email: gd.gabriella@yahoo.com. Banii pot fi expediaţi în contul:
SC YEUDENI SRL
Banca Transilvania Târgovişte
Cont IBAN: RO10BTRL01601202T47115xx
C.U.I.: RO26372890
Nr. de Ord. în Reg. Com.: J15/3/2010
Loc. Târgovişte
Jud. Dâmboviţa
Ştefan Doru Dăncuş nu mai poate să vă dea tuturor, gratuit ca şi până acum, cărţile sale. Dar va încerca.

Reclame

Un răspuns to “un nou volum semnat Ştefan Doru Dăncuş”

  1. […] Un nou volum semnat Ştefan Doru Dăncuş Sun Sep 12, 2010 9:49 am A apărut volumul de poezie „Scrum” (ediţie bilingvă româno-franceză), la Editura GRINTA din Cluj Napoca. Condiţii grafice de lux. Scris de Ştefan Doru Dăncuş. Hulit sau lăudat pe diverse site-uri de cultură. Publicat, în fragmente, de mai toate revistele literare din România. Respins, desigur, de „revistele consacrate”. Terorizant pentru cei care fac politică. Exorcizant pentru […] […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s