corăbii în larg

departe şi demult
în nopţi cu febră şi cântece de corăbieri nebuni
am îngropat moartea i-am făcut un culcuş moale şi primitor
străzile se desfăceau sub luna roşiatică
lanţurile noastre cele de toate zilele au început să geamă a teamă şi viu

a fost o vreme cu ziduri şi lumânări aprinse
cu dinţi mici şi haine prea negre cu peisaje reci acoperite de ceaţă
fiare însângerate pe marginea prăpastiei oameni ascunşi într-o durere mută

descoperisem neînfrânarea şi o cercetasem pe îndelete
o lume care se termina la capătul nostru
mereu aceeaşi lume cu ceasornicul oprit la jumătatea nopţii

*

deasă pădure ne înconjoară apele au plecat de la noi
am ars de vii apoi din cenuşă am ridicat case albe şi primitoare
dimineţile vin pe îndelete cu milă şi nespusă răbdare
lumină reverberaţii gesturi de oameni care au trăit cu mult timp înaintea noastră

corăbii în larg
benevolenţă solidaritate umană iertare
şi dragoste pentru aproapele nostru cel de departe
un hohot de râs le acoperă pe toate
e hohotul caselor albe în care locuiesc vietăţi mici
ascunse într-o durere mută

*

cât de frumoşi sunt oamenii care pleacă
în urma lor se ridică mereu o lumină
şi apele prind a străluci limpede fără de teamă

cât de frumoşi sunt oamenii când devin strălucitoare
corăbii în larg

Anunțuri

4 răspunsuri to “corăbii în larg”

  1. cât de frumos, aproapea mea ce de departe. te citesc cu drag, din căsuţa mea albă, sărutând moartea cu şoapte înainte ca ea să adoarmă. apoi sting lumina şi mă urc pe corabie, să plec în larg, unde văslaşi frumoşi ca tine învăţa-mă-vor neînfrânarea

  2. noapte bună, lapin

  3. Un ping-pong la scor strâns între ego şi alter, o moarte şi o renaştere în aceeaşi frământare. Gesturile de oameni sunt transformate în arhetip jungian şi într-un ecou de culori: roşu-alb-roşu. Corabia în larg ca simbol liric a mai fost folosit, dar dv. i-aţi dat o conotaţie ciclică, pe lângă dubla semnificaţie cu care vine la pachet. Corabia – simbol al înţelepciunii în case, simbol al salvării apocaliptice, evocând ideea forţei de rezistenţă într-o trecere dificilă. În poemul dv, corabia este imaginea vieţii care îl aduce pe OM către un CENTRU, fie ca un vehicul mortuar (asemeni popoarelor păgâne), fie ca o salvare.

    O imagine nemaipomenită. Mă bucură să vă citesc şi vă mulţumesc!

  4. cât de frumos mi-aţi scris

    vă mulţumesc la rândul meu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s