cu samovarele prin târgovişte şi pietroşiţa

După cum vă spuneam acum câteva zile, nordicul meu prieten Ştefan Doru Dăncuş m-a chemat în tabăra pe care el o organizează(Tabăra revistei Singur) începând din acest an la Târgovişte. Cum prietenul mai ales la bine şi distracţie se iveşte, degrabă mi-am făcut bagajul şi codiţele, m-am urcat în trenul săgeată, şi-am descălecat val vârtej în grădina lui dăncuş.

În mare şi fără prea multe înflorituri vreau să vă spun că vineri s-au lansat o mulţime de cărţi la biblioteca I.H. Rădulescu şi la sfârşit am citit şi eu o poezie(haralambie strigând peste ape, nu, nu mă autoironizez ăsta e titlul poezelei din cartea mea). S-a vorbit muuult pe marginea cărţilor, între timp pe afară ploua, doamna de la poartă a fost extrem de amabilă şi m-a lăsat să casc gura prin toată biblioteca, mi-a plăcut ce am văzut, linişte, toate bune şi frumoase, curate şi luminoase.

Seara s-a terminat pe la 1 dimineaţă.

A doua zi a fost supercalifragilistic. Ne-am dus la Pietroşiţa unde avea loc un eveniment local la care eram invitaţi(am primit şi o „diplomă de merit pentru participarea distinsă la Toamna Literară Pietroşiţeană Mircea Horia Simionescu ediţia a VIII-a”, n-am mai primit diplome de n ani aşa că am împăturit-o frumos şi-am s-o păstrez un timp cu mare grijă). Am citit şi acolo o poezie şi m-au aplaudat oamenii din sală atât de tare încât vreo săptămână am să umblu cu penele strălucind în soare.
M-am simţit extrem de apropiată faţă de comunitatea aceea.

Am cunoscut acolo un băiat din Târgovişte, de vârsta mea, foarte simpatic, îl cheamă Sebastian Drăgan şi, după ce am să termin de scris şi postat floricica asta de text, am să mă apuc să-i citesc cartea pe care am obţinut-o la schimb cu un samovar de-al meu, l-am mai cunoscut şi pe puştiul lui, Nichita Dayan(i se mai spune şi Spouky) care e în clasa a 9-a şi e haios tare.

Am fost şi la căminul cultural unde am mâncat, ne-am povestit, am râs şi am zâmbit.

Mi-a părut rău când am plecat de acolo, sper să am şansa de a mă reîntoarce.

La Târgovişte seara a ţinut până la 3 dimineaţa.

L-am cunoscut în tabără pe Dan Şalapa şi am făcut împreună vin fiert cu scorţişoară şi piper, ba chiar am şi spălat vasele împreună. Dăncuş ne-a cântat până şi-a rupt corzile(nu alea vocale ci alea de la chitară), a avut grijă de noi, ne-a plimbat şi ne-a cocoloşit.

Trebuie să-l menţionez aici cu mare respect pe domnul Ţiplea, socrul lui Dăncuş, care ne-a povestit o mulţime de poveşti despre oamenii din Ieud(şi Dăncuş şi soţia lui Gabriella se trag din Ieud-Maramureş, cică aia e o localitate fără ieşire cum spune un consătean de-al lor). Domnul Ţiplea e, în opinia mea, un admirabil poet douămiist.

Apoi am încălecat trenul-săgeată şi m-am întors acasă unde, iată, scriu macrameul ăsta de textuleţ, pun nişte poze cum v-am promis, şi zâmbesc amintindu-mi de frumoşii oameni din Pietroşiţa.
Peste 2 săptămâni plec la Moscova şi-n decembrie la Cairo da’ de acolo nu vă aduc poze că n-am răbdare să le fac nici nu mă pricep şi oricum e plin netul de fotografii frumoase.

iată pozele din tabără(sunt făcute de Victor Potra):


trenul nu-i maşină mică


am ajuns


în grădina lui dăncuş chiar lângă portocal


cu victor potra în grădina lui dâncuş tot lângă portocal


cu domnul Profesor George Coandă, Aurel Udilă, şi o scară undeva în spate rezemată de perete


cu ochii roşii-n poză şi samovarele-n mână


cu Simona Toma(o fată de la Galaţi care a citit pentru prima oară în public) şi Ştefan Ciobanu


oamenii din Pietroşiţa, public fain şi luminos


Pietroşiţa


Pietroşiţa


dănuţ şi samovarele ei


doi cu pălărie doi fără pălărie


gata că s-a terminat cerneala!

Reclame

3 răspunsuri to “cu samovarele prin târgovişte şi pietroşiţa”

  1. […] suntem vii noi nu murim în timpul vieţii noastre […]

  2. Te invidiez, draga Dana!
    Iata, am aflat si eu cite ceva despre inSINGURata tabara: http://vasilegogea.wordpress.com/2011/10/21/cum-singuratatea-isi-face-tabara-scrisoarea-nobilului-dancus-de-ieud-de-sub-ruinurile-targovistei/.
    Dar n-am avut atitea poze faine!

  3. Servus, Vasile. Pozele sunt făcute de Victor Potra(majoritatea).

    Sper că eşti bine şi mai sper să ne revedem cât de curând.
    Poate ajungi luna viitoare prin bucureşti, la târg, la gaudeamus şi apucăm atunci să povestim mai mult decât data trecută.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s