peste ape o ceaţă aproape omenească

în anul acela am început să tăcem pe deasupra noastră se întuneca
treceau prin încăperi albe cuvinte doar treceau se îndepărtau de la noi
în iarna aceea printre văile ninse din munţi am văzut pentru prima dată soarele

dragi bărbaţi ai subteranelor senzaţii erotice
frumoşi inorogi care trăiţi încă pe vastele câmpii de hârtie
molima primăverii ne va cuprinde trupurile şi le va ridica la cer
acolo în chip de nori vom visa felinare aprinse şi ceaiuri negre
clocotind în samovare de-argint

peste ape îngerul a strigat şi adevărul a devenit un cântec despre maidanele copilăriei
peste ape s-a ridicat o ceaţă lăptoasă aproape omenească asculta cântecul şi dansa uşurel
peştii se legănau şi ei bărcile pescarilor s-au dezlegat de la maluri atunci şi au rămas părăsite

prin oraş oamenii au ridicat obloanele au deschis ferestrele şi au râs înspre noi
ieşeam victorioşi din soare în alaiuri lungi
eram tineri şi nu era seară eram tineri

în faţa măcelăriei chiar lângă abator
din oase albe curate spălate lustruite cu multă migală
prietenii au ridicat o statuie după chipul şi asemănarea noastră
au mâncat şi au băut 3 zile apoi au încercat să îşi amintească numele statuii şi n-au reuşit
apoi au tăcut şi au privit cum se întuneca pe deasupra
apoi a trecut o zi cât o iarnă
şi molima primăverii le-a luat trupurile şi le-a transformat într-o ceaţă aproape omenească

Reclame

2 răspunsuri to “peste ape o ceaţă aproape omenească”

  1. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s