Archive for the din vechile poveşti ale danului Category

Fugiţi!(fragment)

Posted in din vechile poveşti ale danului on Octombrie 25, 2008 by danabanu

Lumea îşi continuă mersul. Lumea aceasta care va trăi şi după atît de sigura moarte a fiecăruia dintre noi.
Trăim în singurătate. Lucrul acesta stă scris pe toate feţele din jurul tău. Gesturi, cuvinte, întîmplări cotidiene şi cele care nu se uită, care îţi rămîn în memorie, toate te fac să închizi ochii încă o dată.
Oamenii pe care îi ştiai pe aproape dispar, chiar şi tu dispari într-o bună zi. Îi pierzi şi te pierd, pentru a nu-i mai revedea niciodată iar ceea ce ne desparte nu e moartea cum poate s-ar crede ci singurătatea, fuga, marea fugă către un loc nou, un loc ideal care ştii sigur că nu există în realitate, pe care nu-l vei găsi niciodată.
Dar dacă ceva nu e bine, dacă frica, durerea, disperarea, ura, moartea, umilinţa, dezgustul, au pus stăpînire pe voi, fugiţi.
Există undeva un loc ideal, un loc unde întrebările au răspuns şi unde cuvintele tale nu mor odată cu tine.
Fugiţi! Dumnezeule, mi-ar fi plăcut să văd acolo pe străzile Oraşului Părăsit, o explozie de oameni fugind, alergînd fără oprire, luîndu-şi zborul, ridicîndu-se deasupra caselor cu acoperişuri din tablă, deasupra turlelor bisericii.
Oameni fugind spre un alt loc, un loc ideal care de fapt nici nu există, pînă ce Oraşul ar fi rămas pustiu, într-adevăr părăsit, atunci victorioasă aş fi intrat eu, scuturîndu-mi pletele în vînt, sălbatic, aş fi trecut peste colinele Oraşului, aş fi intrat în cetate şi aş fi adormit într-un tîrziu pe iarba uscată din curtea bisericii pînă cînd într-un tîrziu, singură în tot oraşul acela mare aş fi putut striga:
– Da, rataţilor, înfrînţilor, provincialilor, visătorilor, disperaţilor, există un loc ideal el e Oraşul Părăsit. Oraşul tău, oraşul din care au fugit cu toţii, oraşul în care ai rămas singur, rătăcit şi victorios, doar tu şi acoperişurile de tablă şi străzile pavate cu piatră cubică şi ruinele cetăţii şi tot ce vrei tu acolo în oraşul unde te afli părăsit de toţi.
Fugiţi către locul acela, lăsaţi disperarea să vă încolţească în suflet, ratarea să vă ucidă nopţile, teama să vă ardă sufletul dar nu vă opriţi din fugă.
Fugiţi!

*din volumul de proză scurtă Oraşul Părăsit, Cluj, 2000

aceeaşi dintotdeauna femeie

Posted in cartolinele-poezii ale danei banu, din vechile poveşti ale danului on Septembrie 21, 2008 by danabanu

sunt oameni care stau la pândă mereu
între pereţii unor întâmplări fericite şi rare
oameni care îşi leapădă în fiecare seară pielea îndelung tăbăcită
de îndepărtare de irosire de teamă
născuţi pe asfalt
între 2 staţii de tramvai sau între 2 scări de bloc învecinate
oameni transparenţi liniari încheiaţi la toţi nasturii
oameni cu flori la ferestre
cu grădini suspendate în ghivece uriaşe de plastic
cu acoperişuri de tablă şi mimici discrete

sunt întâmplări fericite şi rare
consumate elegant cu tacâmuri de argint cu şervet de olandă fină la gât
ele nu vin şi nu pleacă
doar te însemnează cu liniştea unui zmeu de hârtie
pe care îl porţi în alergare continuă printre vârste

sunt anotimpuri pe care le pierzi din nebăgare de seamă
nici nu ai şti ce să faci cu ele în ce parte a lumii să le ascunzi
mai bine aşează-te cuminte la pian şi cântă iar o sonată
numai bună de îmblânzit drumul
dimineţilor cu jaluzelele trase
după-amiezelor cu viţă-de-vie şi cristal de bohemia
serilor cu tutun de pipă şi zgomot de fond
nopţilor de borangic sfâşiat

………………………………………………

imaginează-ţi o lume
prin care să treci iar de mână cu el în tăcere
va fi îndeajuns ca să te naşti încă o dată
vei fi însă mereu şi mereu
aceeaşi
dintotdeauna
doar o femeie

bucureşti, 16 septembrie 2007…poezie scrisă atunci pentru cristian adusă aminte acum pentru Daniil

Oamenii aceia

Posted in din vechile poveşti ale danului with tags on Iulie 18, 2008 by danabanu

De câtăva vreme mergeam unul lângă celălalt pe drumul acela prăfuit din afara oraşului cu prea mulţi oameni. Trecuse timpul, greu, monoton.
Aşteptam tăcuţi momentul în care, într-un sfârşit, vieţile noastre se vor amesteca într-un fluviu fără început şi fără de capăt cu vieţile altora, ale oamenilor care au trăit odată, în vremuri imemorabile, cu ale celor care vor trăi cu mult după moartea noastră.
Dar pe zidurile vechi ale Oraşului Părăsit, umbrele grele şi tăcute continuau să se prelingă încet, ca într-un joc înfricoşător.

Vremea aceea trecuse de mult. În mijlocul oraşului cu prea mulţi oameni, aşezată confortabil, bătrâneşte, într-un fotoliu, privind blana roşcată cu ape aurii a Eniei (căţelul tăcut şi credincios al casei) mă gândeam că mi-ar fi plăcut să scriu o carte despre doi oameni, un bărbat tânăr şi o femeie tânără, care călătoreau de foarte multă vreme împreună, umăr lîngă umăr, pe drumuri lungi, prăfuite, într-o vară fără sfârşit, aridă. Pe drumurile acelea nu mai trecuse nimeni înaintea lor şi e de la sine înţeles că nu urma să mai treacă niciodată nimeni.
Doi oameni, două personaje cât mai realist redate, în aşa fel încât cititorul, oricine ar fi el, să se recunoască într-unul din ele, să-şi recunoască, spun, sufletul sau, mai precis, imaginea perfectă a sufletului, lucru care bineînţeles să-l emoţioneze până la lacrimi şi să-şi spună: „da, domnule, asta-i o poveste extraordinară”, să-şi spună lucrul acesta nu neapărat pentru mulţumirea mea de autor cât pentru o biată mulţumire de duminică după-amiază a lui, a celui care s-a regăsit într-unul din cele două personaje ale cărţii.
Personajele acestei cărţi ştiau ele foarte bine că undeva există un capăt şi că se vor despărţi definitiv, că urma să nu se mai întîlnească vreodată.
Erau între ei foarte multe cuvinte nerostite, cuvinte care se cereau spuse limpede, răspicat. Capătul drumului era din ce în ce mai aproape.

Cuvintele nu au fost rostite. Cei doi s-au pierdut pentru a nu se mai regăsi vreodată.
Acesta este sfârşitul.
Întotdeauna acesta este sfârşitul.


fragment din volumul de proză scurtă „Oraşul Părăsit”(Editura Napoca Star, 2000)

în imagine coperta 1 de Neil-Lupşa V. Ioan(pictură, Oraşul, 1993) bunul meu prieten plecat prea devreme acolo unde vom ajunge cu toţii în cele din urmă