Archive for the poezie Category

ultima poezie de dragoste a lumii

Posted in cartolinele-poezii ale danei banu, poezie with tags , on Octombrie 14, 2013 by danabanu

pentru el aş fi vrut să scriu
ultima poezie de dragoste a lumii
dar eram încă oarecum tânără
încă iubitoare de bărbaţi cu suflet fragil
bărbaţi cu priviri de noapte scânteietoare
tandri catifelaţi blând-uitaţi

pentru el aş fi vrut să ridic o biserică rusă
cu clopote de aur cântând înspre soare
cu clopote de-argint tăcând înspre lună

vocea lui lăsa urme prin aer mereu
cerul devenea violet norii dansau menuet
părul lui lung şi roşu lumina prin ceaţa lumii
drumul meu înspre el

îmi aducea nuci covrigi flori mici de câmp
desene cu ferestre închise bărci şi jumătăţi de zeppeline
de fiecare dată când venea înspre mine undeva prin lume ningea
poate prin siberia cu siguranţă nu şi în africa

el era al meu pentru un timp prescurtat
dar mai era şi ultima poezie de dragoste a lumii
pe care cu siguranţă am să o scriu într-o zi
cu scrisul meu înalt şi frumos caligrafiat
unui alt bărbat

 

szentendre, octombrie 2013

lui Onisim

„şi lumea cinema paradis” a apărut

Posted in din lumea noastră cea de toate zilele, poezie, veşti despre ce se mai întâmplă în lumea noastră with tags , , on Iunie 23, 2013 by danabanu

Dragii mei,
„şi lumea cinema paradis” a apărut.
Îmi doresc să primiţi această carte aşa cum am scris-o, cu multă dragoste şi nesfârşită înţelegere pentru lumea aceasta care, până la urmă, e a fiecăruia dintre noi.
Salut. Aveţi grijă de voi. Citiţi-mă mult şi mereu.

azi ieri alaltăieri de Paul Vinicius

Posted in poezie with tags , on Decembrie 19, 2011 by danabanu

dimineaţă –
şi lumina obosită
a unui secol deja sfârşit.

iar ei mă întrebau de fapte
de încălţări
de măreţia şi fălcile de oţel ale drumului.

aşa că am zâmbit firav
iar mâna dreaptă carafă s-a făcut
picioarele – doi cai alb-albaştri
creierul:
un fruct moale şi zemos.

dezamăgire a părinţilor
şi cenuşă
din cenuşa gurilor de prieteni –
aşa am rămas
aşa m-am lăsat să rămân.
numai visele
dar mai ales şocul electric
al destrămării lor
mă mai ridicau deasupra acestui ţinut
scufundat în blestemăţii şi teroare;
dar chiar şi acolo
reuşeam să găsesc
câte un licăr de frumuseţe devastatoare
care mă păstra înlăuntrul sângelui meu
pentru încă o zi de om.

seară –
şi lumina orbitoare
a unui secol deja sfârşit.

ceva din mine e deja pământ
ceva din mine continuă să iubească

numai morţii sunt nemuritori.


din volumul „Liniştea de dinaintea liniştei” apărut la ed.Tracus Arte 2011

Moartea la Veneţia – Mircea Ivănescu

Posted in poezie with tags on Iulie 21, 2011 by danabanu

Să încercăm aşadar (într-o carte ar fi fost
mai simplu – acolo, ajungea să te ridici de pe scaun
într-o amiază, şi fără să crezi că ar începe
sau se sfârşeşte ceva, să părăseşti încăperea
cu mobilele bine ştiute, să cobori, şi să mergi un timp
prin amiaza posomorâtă, pe străzile umede,
până ajungi, undeva, la marginea oraşului,
Asta într-o carte) – să încercăm însă cu adevărat
să mergem până la capăt – şi lăsând deoparte
cărţile, toate, aşezarea luminii de pildă
din locul acesta atât de ştiut, unde ai stat
până acum – să o laşi, de la o clipă la alta,
fără putere – şi să spui că treci prin pânze de aer
cu apele schimbătoare – mergi, adică, înspre o margine,
unde are să fie totul deschis, asemenea unui ochi
aşteptându-te, să te primească acolo. (Vorbe, nu ?
şi tot ca într-o carte – coborârea pe străzi, la amiază
către locul unde e cerul imens – ca o povestire cu omul
care deodată s-a ridicat de pe scaun – şi a plecat
altundeva – spre o altfel de lumină.
O parabolă despre moartea în lumina uriaşă
a unui ochi cu străvezimi înşelătoare, mai încetinite,
şi se termină, – şi pe urmă închizi cartea),
şi e o aceeaşi lumină posomorâtă, scăzută, îngustă,
jur împrejurul tău – şi tu stai mai departe
şi îţi închipui, doar, vorbe –