Archive for the poveşti din ţara lui elian Category

povestea bătrânului ceasornicar şi a imponderabilei Castaniela

Posted in cartolinele-poezii ale danei banu, poveşti din ţara lui elian on Octombrie 7, 2008 by danabanu

acum când înserarea e deja un surâs vinovat
şi toamna-i coborâtă în stradă pe trotuare
cuprinsă de o teamă naivă îmi aduc aminte de ei
bătrânul ceasornicar şi imponderabila Castaniela

trăia cândva într-o poveste prea nobilă tristă şi desigur concretă
o demoazelă aleasă maronie sprinţară pe numele ei Castaniela
trăia ce trăia apoi ca din greşeală cobora tandru geana şi înfiorată cânta cam aşa:

unde-s pădurile de zahăr brun şi iarmaroacele de altădată
unde-s cărnoasele fructe uitate până târziu la fereastră
sorocul e aici şi ceasul oprit e din viaţă
lumina e mută cine pe cine acum mai răsfaţă?

cânta cu voce prea tare cânta până hăt înspre lună
cânta de nebună

tot în aceeaşi poveste prea nobilă tristă şi desigur concretă
mai trăia câteodată şi un bătrân dar aprig ceasornicar
în atelierul său timpul dormea ascuns prin sertare bizare
cobora de-acolo uneori doar cât să privească peste garduri sălbatice
prin curţi părăsite prin cotloane stinghere unde îşi purtau somnul îngeri hazlii
să privească vă spun şi să caute ore minute şi clipe
numai bune de prins în ceasornice mult prea grăbite

şi pentru că tot trăiau în aceeaşi poveste
prea nobilă tristă şi desigur concretă
s-au hotărât să cânte-mpreună
cu voce prea tare până spre lună
cu voce nebună:

uite pădurile de zahăr brun uite iarmarocul de-amiază
uite cărnoasele fructe cum strălucesc la fereastră fără de teamă
sorocul e aici nu-i nimeni nebun
sorocul e aici şi ceasurile toate-s
doar fum
nu-i mută lumina
ea pe noi ne răsfaţă

(trebuie cu siguranţă să ai timpul viu înaintea ochilor ca să poţi vorbi despre el. să îţi baţi singur cuie în palme şi să te aşezi pe cruce liniştit. nu te va coborî nimeni de acolo.nimeni nu îţi va şterge cu pletele sale oboseala ce-ţi picură din rănile pe care singur ţi le-ai făcut. nici sângele care curge năvalnic din trupul odată prea tânăr şi mult prea curat. poate doar dimineaţa în care te vei privi cum dormi pe acoperişul ultimei case albe din cele 1000 de case care ţi-au fost dăruite la naştere. poate doar larma lumii rotind la nesfârşit un glob de plastic sau poate de foc.poate doar povestea bătrânului ceasornicar şi a imponderabilei Castaniela)

ascultă poezia în lectura autoarei

Poveste pentru un puşti de 14 ani

Posted in poveşti din ţara lui elian with tags on Mai 30, 2008 by danabanu

lui Doruleţ Emanuel Iconar pentru un 2 iunie fericit

A fost odată ca întotdeauna că dacă nu ar fi fost desigur s-ar fi inventat, un copil grădinar care locuia într-un soare cuminte şi foarte politicos.
Soarele apărea uneori, când avea el chef, printre norii pufoşi care trăgeau cerul de coadă pe deasupra Ţării lui elian.
Copilul nostru purta mereu în buzunarele surtucului său cafeniu un carneţel în care îşi nota conştiincios cuvintele care i se păreau lui mai luminoase, alerga în grădină, le ascundea bine în pământ şi apoi aştepta răbdător ca ele să crească şi să dea în floare.

Zgomotul lumii se întâmpla departe de grădina lui, anotimpurile tot desenau copaci uriaşi care dispăreau la primul semn al înserării. Puştiul rămânea mereu cu un zâmbet argintiu privind puţin trist spre forfota de neînţeles pentru el a mulţimii. Oamenii treceau pe lângă el grăbiţi fără să îi dea vreun semn, uneori chiar se întâmpla ca ei să râdă uşor în barbă de cuminţenia soarelui cel politicos în care copilul nostru tot rostogolea un cerc aparent fără niciun rost.

Uite aşa treceau zilele, copilul devenise deja un puşti matur, surtucul îi rămăsese cam scurt la mâneci dar nu voia cu niciun preţ să îl dea jos şi nici să iasă din soarele pe care îl locuia de atâta vreme, asta şi pentru că acolo îşi avea el grădina lui în care cultiva cu grijă şi zâmbet argintiu cuvintele pe care le stropea zilnic cu o stropitoare primită în dar, chiar în ziua cea dintâi a naşterii sale, de la Bunul Dumnezeu.

Povestea mai spune că într-o zi puştiul a ajuns la marginea soarelui său atunci a privit înafară speriat, s-a gândit că îi mai trebuie un singur pas ca să ajungă în lumea Oamenilor Maturi Serioşi deloc Zâmbăcioşi, s-a răzgândit, şi-a băgat mânuţele în buzunar a fluierat de 2 ori un cânticel de vreme departe şi s-a întors în grădina lui. Acolo s-a întâlnit cu elian care îl aştepta şi îl privea oarecum cu mirare întrebătoare. Au mâncat cireşe, au râs şi au scris poezii până când lumea a îmbătrânit, s-a plictisit şi s-a făcut de poveste.

Uneori dacă eşti atent poţi să vezi doi prieteni mici care stau în soare şi râd, ei ţin strâns lumea în braţele lor de parcă lumea nu ar fi decât un balon colorat numai bun de spart.

Şi am încălecat pe un cal înaripat
am zâmbit şi ţi-am urat:
La mulţi ani, Doru Emanuel Iconar!

azi, 30 mai 2008, cu 3 zile înainte de ziua ta de naştere(doar trăim într-o poveste)

elian

ascultă povestea pentru Doruleţ în lectura autoarei