Archive for the Scrisori pentru Mutti Category

cartolină din oraşul de ceară

Posted in cartolinele-poezii ale danei banu, Scrisori pentru Mutti on Octombrie 29, 2008 by danabanu

am ajuns în oraşul acela târziu
păream atât de vie colorată şi densă
pantofii îmi străluceau în penumbra peronului
fiecare fir de păr era prins cuminte în elasticul verde
în buzunar câţiva lei o piatră un creion nişte chibrituri două trei farduri
nicio zi de ieri nu sufoca peisajul
deodată
fragedă şi aburindă mi-a apărut în faţă
tristeţea
venea înspre mine cu mers legănat
eşarfă pe gâtul ei de lebădă stearpă
înserarea

fraţii mei au întins mese îmbelşugate
au mâncat şi au băut până spre dimineaţă
era într-o miercuri sau poate era spre sfârşitul unei săptămâni de pripas
nu mai ştiu
din cer curgeau plete albe şi sori coloraţi
trotuarele miroseau a plictis îndoit cu apă de trandafiri sălbatici

(tu să vorbeşti Mutti cu gunoierii care tot încarcă viaţa asta în saci
spune-le să mai aibă răbdare păpuşile de lemn nu se descompun cu una cu două)

străzile urcau strâmt spre colina unde îşi dormeau somnul de veci nişte oameni
împachetată în foiţe subţiri în fum de ţigări leneş fumate prin grădinile publice
albă şi însingurată albă şi atât de însingurată
memoria

uite daniil
aici e capătul pământului
bem o cafea povestim despre lucruri mărunte şi ape tulburi
ia mâna mea aşaz-o pe umărul tău
ia mâna mea aşaz-o pe umărul tău
îţi va fi bine

ei spuneau că zboară prin lume tot felul de păsări ciudate
că vremurile ne scriu ne gândesc ne mestecă încet şi desigur
că vom ieşi din oraşul acela mult prea devreme
ca să mai înţelegem şi noi câte ceva
ei aveau întotdeauna dreptate

dar noi am plecat
şi nu ne-am mai întors niciodată

ascultă poezia în lectura autoarei

Anunțuri

despre definitivele pierderi

Posted in cartolinele-poezii ale danei banu, Scrisori pentru Mutti on Octombrie 3, 2008 by danabanu

definitivul lumii rămâne doar o poveste
bună de adormit zilele unor oameni care nu mai ştiu să trăiască
viaţa dragă Mutti viaţa nesfârşita ei lumină
anotimpurile miraculoase pe care le tot inventăm şi reinventăm
asta e tot
moartea e doar un cuvânt din 7 litere
nu ne supunem ei şi nu ne va îmblânzi ea pe noi niciodată

dincolo de zid
rămâne mereu strălucirea perfectă a cuvintelor noastre pe care doar noi o vedem
rămâne mereu iluzia şi disperarea de-a crede că alţii se nasc şi renasc din literele aşezate la întâmplare
în versuri propoziţii sau fraze în desene hărţi complicate în fotografii sepia sau alb-negru
rămâne mereu izul fantastic al trecerii prin lume haotic fără putinţă de întoarcere în uterul matern

ţi-am mai spus dragă Mutti
ceea ce astăzi pare atât de real mâine nu va mai avea nicio culoare
inutil să mai spunem cuvinte şi să le aşezăm la ferestre stindard sau muşcate albastre
atât de inutil încât faptul acesta devine singurul lucru cu adevărat important

……………………………………………………………………………………………….

îmi spuneau că liniştea e doar aparenţă cu flori la ferestre
că fiecare om pe care îl laşi în urmă e o pierdere definitivă
că plecarea din tine nu e posibilă
dar
eu ştiam că nu e aşa

acum îţi spun vin ploile Mutti vin ploile
şi după ele are să vină şi iarna
iar Oraşul acesta nu mai există
l-am inventat deja l-am învăţat pe de rost
şi am plecat mai departe
înspre o altă ţară îndepărtată
pe unde nimeni înaintea noastră nu a mai trecut vreodată
o ţară definitiv pierdută pentru cei care nu ştiu să tacă
atunci când nu mai au nimic de spus


ascultă poezia în lectura autoarei

despre unele dimineţi

Posted in cartolinele-poezii ale danei banu, Scrisori pentru Mutti on Septembrie 16, 2008 by danabanu

despre unele dimineţi se spune că au destinaţia necunoscută
o voluptate rară le traversează
în lungul zilei degeaba le strigi pe numele tău sau le cauţi
în oglinda cu ramă ovală

Mutti
casa nu avea scară interioară era o casă a nimănui şi a tuturor
acolo veneau câteodată sărbători fastuoase trase de cai negri
prin ceaţa densă de la marginea lumii
le plăteam cinstit şi le îngropam apoi adânc în pământuri
ar fi trebuit să cântăm despre zăpezile uriaşe care strălucesc noaptea
şi se văd doar de la ferestrele cu vedere spre nord
despre rusalca pe care am aşteptat-o atât şi când a venit am aruncat-o
peste zidul nostru cel de toate zilele
ar fi trebuit să fierbem în ibrice ultimul zaţ al nopţii desuete dar tandre
care ne-a luat de mână şi ne-a dus prea departe
ca să ne mai putem întoarce iar în aura noastră de zei călători

Mutti
înfloresc mahalalele saltimbancii şi proştii
de turtă dulce cu anason este seara şi zornăie geamparale prin decoruri de fum
o mai gingaşă fiară nu putea să ne sfâşie beregata o mai perfectă lumină
chiar nu putea să ne fie aproape
vin dimineţi cum ţi-am spus vin precum caii neîmblânziţi niciodată
vin înarmate până în dinţi cu renunţările noastre cu sufletul nostru
adiind prin lume stingher
vin şi nu mai pleacă de la noi
stau lângă uşă
aşteaptă
pândesc

Mutti
versul e otravă
nu bea din paharul acesta



ascultă poezia în lectura autoarei

Cântec despre târziu şi departe

Posted in cartolinele-poezii ale danei banu, Scrisori pentru Mutti on August 6, 2008 by danabanu

foarte important era pentru mine să nu mor în timpul vieţii tale
acum privesc spre oameni cu teamă
din această cameră cu vedere spre parc
ziua de ieri miroase a cardamom şi a salvie
ziua de astăzi stă ascunsă-ntr-o colivie de aur
arunc o pânză peste ea
va adormi crezând că e noapte

……………………………………………………

dragă Mutti
îţi desfăceam tristeţea în bucăţi de rodie coaptă
nu-ţi era frică plecam la drum împreună o dată cu seara
decupam din hârtie colorată păpădii şi scaieţi
confecţionam apoi din abur şi ceaţă o altfel de lume
niciodată văzută de oameni

ridicam o mână spre soare
tu ridicai spre lună un semn de mirare
flutura eşarfa cea albă peste câmpiile pământului sterp
ehei îţi spuneam ehei cu sfială
strângeam în pumn bubureze şi pietre albastre
îţi povesteam cu tandreţe şi nostalgie precară
despre cum apele se despart de uscat
despre cum umărul meu este singur
neacoperit de mâna ta cu degete albe prelungi
el mi-a spus să îţi scriu acum această scrisoare
eu l-am ascultat deşi e puţin cam târziu

eu trec pe străzi imaginate de alţii
tu cobori în gânduri în ape şi în rosturi străine
ele zboară fantastic
înalt şi departe
uite cum cresc păduri nesfârşite
cum prin aer se învârt 1000 de sori
uite cum spre marginea lumii
coboară duminicile oraşelor noastre

…………………………………………………………

dragă Mutti
foarte important era să nu mor în timpul vieţii tale
iată de ce umărul meu mi-a spus să îţi scriu acum această scrisoare
prin jaluzelele trase răzbate un cântec despre târziu şi departe
e cântecul tău
el tocmai a ajuns până aici la mine acasă
şi nu ţi-l mai trimit înapoi

ascultă poezia în lectura autoarei

adăpostul de zi/ adăpostul de noapte

Posted in cartolinele-poezii ale danei banu, Scrisori pentru Mutti on Iulie 16, 2008 by danabanu

ştii cum îţi spuneam Mutti nu-i nimic stai liniştit nu-i nimic nu-ţi fie frică
e doar o vulpe alergând prin zăpadă e doar o vulpe
(ştii cum îţi spuneam Mutti râzând în hohote despre părul roşu al mamei mele
despre părul ei roşu incandescent ca o fugă de vulpe iarna prin zăpadă)
cred şi acum că oamenii se întâmplă foarte rar undeva la capătul nopţii la începutul iernii
nu-ţi fie teamă se poate uşor trăi fără ei tragi jaluzelele se face întuneric
aprinzi veioza se face dimineaţă
amiază e când potriveşti perdelele aurii în aşa fel încât
să strălucească pedant în lumina candelabrelor cu 100 de braţe
seara e mai greu atunci vin toţi să te întrebe ce mai faci păcat că niciunul dintre ei nu trăieşte
mare păcat îţi spui fumând bătrâneşte aruncând spre lume rotocoale de fum
în fiecare cerc de fum se ascunde o altă poveste ea nu e a ta şi nici nu ţi se oferă cu împrumut

……………………………………………………………………………………………………

uite aşa mai trece o încă o zi în adăpost:

un copil cu o minge roşie se strâmbă aiurea scoate limba

ucide câteva gâze apoi începe apoi să urle isteric

enervanţi puştii ăstia îmi aduc aminte de mine

în adăpostul de noapte plouă întotdeauna
prin acoperiş se vede luna câteva zeci de stele şi surâsul tău Mutti
uluitorul tău surâs care se întinde uriaş pe tot tavanul îl colorează cu sori pitici şi îngeri grăsuni
Ana cântă la pianpărul ei roşu luminează drumul tatălui meu înspre casă
fraţii mei au aripi şi pictează biserici în care vin oamenii să tacă
Sânziana îmi fumează toate ţigările ridică un deget spre mine ca în tabloul acela al ei cu pălărie violet şi voaletă ciudată
mai ştii Mutii când te-am obligat să porţi pălăria aia violet prin tot Parisul?
alergam în jurul tău şi băteam din palme oamenii făceau semne cu mâna de la fereste
era seară nu era noapte
era seară

……………………………………………………………………………………………………………

să nu-ţi fie frică Mutti să nu-ţi fie frică
suntem aici în adăpostul de zi în adăpostul de noapte
nimic rău nu se mai poate întâmpla
mai este până la capătul nopţii
mai este până la începutul iernii


ascultă poezia în lectura autoarei

lumea salvată o bicicletă cu aripi cireşe amare(danabanuuri)

Posted in cartolinele-poezii ale danei banu, Scrisori pentru Mutti with tags on Iulie 9, 2008 by danabanu

(Scrisori pentru Mutti)

***
lumina enervantă care adoarme uneori seara pe umărul meu
e a ta
pantofii cei aurii şi stupizi purtaţi o singură dată
cândva de mult şi inutil printr-o gară de provincie
sunt ai mei
nu am salvat încă lumea de la dezastru
tu chiar crezi că pot salva lumea o pereche de pantofi aurii şi o lumină enervantă
eu cred că nu eu cred că da poate că da poate că nu
danabanudanabanu
ba nu

***
oamenii mor
îţi spui nu-i nimic
în fiecare dimineaţă la ora 7.30 desenezi o bicicletă cu aripi
oraşul mănâncă tuşeşte apatic bea o cafea
te observă cum treci pe deasupra acoperişurilor lui cu bicicleta aia cu aripi cu tot
îi e puţin teamă de tine eşti de fiecare dată la fel de fiecare dată altfel
dar eşti
iar asta cu siguranţă îl face să te privească mirat
oarecum

***
mânânci mereu cireşe amare
mie nu-mi plac
sunt domestice prea tandre n-au nicio culoare
bornele kilometrice da bornele kilometrice au sens
trenurile nu ar fi nimic fără ele
şi desigur nimic nu s-ar întâmpla fără trenuri
sau cine ştie poate că da poate că nu danabanu
hai să luăm primul tren coborâm undeva în vreo haltă
bem apă de la cişmea tu mai mânânci nişte cireşe din acelea amare
eu tac şi ţopăi fericită într-o pereche de pantofi aurii şi stupizi
apoi
ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat
salvăm şi lumea de la dezastru

ascultă poezia în lectura autoarei

sfârşitul lumii se va întâmpla într-o dimineaţă

Posted in cartolinele-poezii ale danei banu, Scrisori pentru Mutti with tags on Iulie 2, 2008 by danabanu

Scrisori pentru Mutti

cu gest reflex trag jaluzelele
/unii oameni spun că moartea vine întotdeauna cu trenul de seară /
de parcă s-ar întâmpla o singură zi aceeaşi la nesfârşit
/unii oameni spun că suntem cu toţii doar un trup uriaş al Dumnezeului nostru tăcut/
dacă închid ochii lumea devine cuvânt şi din cuvânt mă nasc eu de fiecare dată aceeaşi de fiecare dată la fel
/unii oamenii spun că trebuie să taci ani la rând ca să poţi rosti apoi un cuvânt esenţial/

……………………………………………………………………………………..

dragă Mutti
la mine e seară la tine târziu sau devreme
oricum
nu e dimineaţă sfârşitul lumii nu s-a anunţat nici astăzi la televizor
poemul acesta e deci
inutil

mâinile mele tac sunt supărate
nu mai au cum odihni stângaci pe umărul tău
la iarnă le voi cumpăra mănuşi lungi până la coate şi un manşon
până atunci râd tâmp mult şi dezgustător
din hohotul meu se va ridica un munte
ce va zvâcni spre cer cu siguranţa pe care eu o aveam la naştere
ştiam că vin doar pentru a-ţi scrie aceste scrisori cu virgule mute

mâinile mele sunt supărate
cuvinte nu mai găsesc să le mângâi
nici nu vor
ele aşteaptă trenul de seară
şi nu mai e nimeni şi nimic să le apere acum

………………………………………….

ascultă poezia în lectura autoarei